12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:09
No menu items!

Ministrul educației despre secretarul de stat acuzat de plagiat: „Am înțeles că se va retrage”

spot_img

pricopie-remus

Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică, acuzată de plagiat, şi a înţeles că aceasta se va retrage. Ministrul a precizat că demisia este un act personal, iar o eventuală demitere nu ţine de el, ci de Guvern.

Pricopie a precizat că, imediat ce a aflat că secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat, a avut o discuţie cu aceasta. „Mi-a cerut un răgaz de câteva zile ca să înţeleagă despre ce este vorba, pentru că era vorba despre un lucru care s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă”, a declarat Remus Pricopie, citat de MEDIAFAX, precizând că aceasta a solicitat şi câteva zile de concediu.

Ministrul educației a adăugat că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică, după ce aceasta a revenit din concediu, şi a înţeles că ar urma să se retragă.

În urma mai multor discuţii pe care le-am avut, inclusiv atunci când a revenit după cele trei zile de concediu, eu am înţeles că se va retrage şi că-şi va depune demisia. Nu a făcut acest lucru. Demisia nu ţine de mine, este un act personal, aşa cum şi destituirea nu ţine de mine, este un act la nivelul Guvernului. Eu cred că lucrurile se vor rezolva destul de repede.

Remus Pricopie

ministrul educației

Întrebat dacă a avut o discuţie cu Ştefania Duminică şi după declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, Remus Pricopie a spus că de miercuri seară până joi dimineaţă nu a mai discutat despre acest subiect cu secretarul de stat. „De ieri până azi nu am avut nicio discuţie, ieri am fost la Bruxelles, azi am venit la conferinţă, deci nu am avut nicio discuţie”, a mai spus Pricopie.

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti s-a autosesizat, în 7 februarie, în cazul suspiciunii de plagiat referitoare la lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Duminică, ca urmare a semnalării acestei situaţii în mass-media. „Comisia a declanşat analiza cazului conform regulamentelor în vigoare, respectiv Regulamentul de funcţionare a Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, Codul de Etică şi Carta Universităţii din Bucureşti„, arăta instituţia, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii Universităţii din Bucureşti au anunţat, pe 5 februarie, că au fost demarate procedurile interne de analiză a lucrării de masterat a Ştefaniei Duminică, secretar de stat pentru învăţământ preuniversitar.

Secretarul de stat Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat din 2012 după o lucrare din 2008, potrivit unor documente prezentate într-o emisiune a postului de televiziune B1. Ştefania Duminică este secretar de stat în Ministerul Educaţiei, lector universitar la Departamentul de formare a profesorilor din cadrul Universităţii din Bucureşti şi profesor de limba şi literatura română în învăţământul preuniversitar.

A absolvit Liceul Pedagogic din Bucuresti, şi-a luat licenţa la Facultatea de Litere a Universității București şi a făcut un master în management educaţional la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universității București, fiind doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi, în domeniul Ştiinţele educaţiei.