Ministrul educaţiei nu renunţă la bacalaureatul profesional

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că a decis redactarea unei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului privind Bacalaureatul profesional după ce a constatat că prin procedura parlamentară măsura nu ar intra în vigoare în timp util.

Andronescu a criticat modul în care a fost amânată la nivelul Camerei Deputaţilor discuţia despre proiectul care introduce Bacalaureatul profesional.

“Din câte am văzut în sală (plenul Camerei Deputaţilor, n.r.) nu mai există cvorum, ca urmare noi nu putem să mai tensionăm mai mult decât atâta aşteptarea celor care se află în clasa a 12- a şi care vor să opteze pentru Bacalaureatul profesional. Azi am discutat cu premierul şi vom trece să redactăm o Ordonanţă de urgenţă pentru a finaliza săptămâna viitoare această decizie”, a spus Andronescu.

Ea a mai susţinut că noua OUG “va conţine exact aceleaşi prevederi care au fost discutate în Parlament, acest conţinut a trecut prin procedurile parlamentare şi, dacă nu era cererea de reexaminare anunţată în ultima zi din intervalul de timp acordat de Constituţie, probabil că astăzi deja elevii ar fi ştiut exact despre Bacalaureatul profesional, aşa cum ştiu despre Bacalaureatul naţional”.

Preşedintele Traian Băsescu cerea, la începutul lunii, reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, susţinând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor. Preşedintele afirmă că pentru competitivitatea educaţională a României este nevoie de stabilitate şi predictibilitate în arhitectura sistemului educaţional şi, concomitent, de intervenţie pe proces educaţional – calitatea cadrelor didactice, relaţia cu angajatorii – şi pe conţinuturi – programa şcolară, practica.

În urmă cu două săptămâni, deputaţii din Comisia de învăţământ au decis menţinerea bacalaureatului profesional prin Ordonanţa de Urgenţă 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

NICIUN COMENTARIU