15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:24
No menu items!

Ministerul Finanțelor neagă posibilitatea de a crește impozitele asupra PFA și drepturilor de autor

spot_img

 Ministerul Finanțelor neagă posibilitatea de a crește impozitele asupra PFA și drepturilor de autor

Ministerul Finanţelor Publice a infirmat vineri posibilitatea de a crește fiscalitatea pentru Persoanele Fizice Autorizate (PFA) și drepturi de autor, acuzând ”o parte din mass-media” că dezinformează opinia publică.

”Angajamentele din Acordul cu Fondul Monetar Internaţional apar sub forma de acţiuni prioritare, criterii structurale şi ţinte indicative, toate acestea având termene precise de implementare. În aceste condiţii, Ministerul Finanţelor Publice infirmă încă o dată zvonurile complet nefondate privind existenţa unor măsuri concrete prin care ar creşte fiscalitatea pentru PFA-uri şi drepturi de autor”, se arată într-un comunicat de presă.

Ministerul afirmă că scopul încheierii unui nou acord nu este legat de introducerea unor noi taxe şi impozite.

”Conţinutul noii scrisori de intenţie cu FMI vizează asigurarea echilibrelor macroeconomice sustenabile şi continuarea creşterii economice, fiind prevăzute măsuri necesare realizării reformelor din domenii precum: sănătatea, transporturile, sectorul energetic, absorbţia fondurilor UE, continuarea restructurării companiilor de stat”, potrivit documentului citat.

În luna august, Ministerul a transmis că finalizarea negocierilor cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană reprezintă ”un succes al României pe linia menţinerii încrederii mediilor financiare internaţionale şi a investitorilor străini în politicile macroeconomice ale Guvernului”.

SZ