15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:04
No menu items!

Ministerul Educaţiei a selectat nouă oferte de manuale pentru clasele I şi a II-a

spot_img

La licitaţia pentru noile manuale, care vor fi disponibile şi în variantă digitală, au participat 21 de ofertanţi

manuale scoala

Nouă proiecte de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a au fost selectate de Ministerul Educaţiei, după evaluarea ofertelor depuse de 21 participanţi, în urma căreia nu au fost alese proiecte pentru şapte discipline, între care Limbă modernă şi Religie.

La licitaţia pentru noile manuale, care vor fi disponibile şi în variantă digitală, au participat 21 de ofertanţi, individual sau în asociere. Cele mai multe oferte s-au înregistrat la Matematică şi explorarea mediului clasa I (13 oferte), urmată de Comunicare în limba română clasa I (12).

Lista celor nouă proiecte câştigătoare:

1. Comunicare în limba română clasa I: SC CD Press SRL (oferta 1), SC CD Press SRL (oferta 2) şi asocierea Grup Media Litera SRL+ Grup Editorial Litera SRL+SC SIVECO România SA

2. Comunicare în limba maternă maghiară clasa I: Editura Corvin Deva

3. Comunicare în limba română clasa a II-a: SC CD Press SRL

4. Matematică şi explorarea mediului clasa I: SC CD Press SRL, Grup Media Litera SRL+ Grup Editorial Litera SRL+SC SIVECO România SA

5. Matematică şi explorarea mediului clasa a II-a: SC CD Press SRL

6. Limba modernă clasa I – limba engleză: SC Edu Soft Marketing Srl + SC Cromatic Tipo SRL

Potrivit MEN, nu au fost selectate oferte la următoarele discipline: Comunicare în limba română pentru minorităţi clasa I, Comunicare în limba română pentru minorităţi clasa a II-a, Comunicare în limba maternă maghiară clasa a II-a, Limba modernă clasa I (limba germană), Limba modernă clasa a II-a (limba engleză, limba franceză, limba spaniolă, limba germană, limba italiană), Religie clasa I şi Religie clasa a II-a.

MEN informează că va organiza o nouă procedură de achiziţii pentru loturile pentru care nu s-au depus oferte şi pentru loturile pentru care nu există încă oferte câştigătoare.

Din momentul comunicării rezultatelor, participanţii pot depune contestaţii, timp de 10 zile. Acordurile-cadru cu ofertanţii selectaţi urmează să fie semnate după 11 zile de la comunicarea rezultatelor procedurii. Contractarea se va realiza după ce se vor centraliza comenzile de manuale făcute de unităţile de învăţământ.

Manualele câştigătoare vor fi încărcate pe platforma www.manuale.edu.ro la 10 zile de la comunicarea rezultatelor procedurii.

Cadrele didactice vor putea accesa platforma şi vor selecta acele manualele pe care doresc să le utilizeze în fiecare şcoală, iar comenzile vor fi realizate online de către unităţile de învăţământ pentru noile manuale, începând cu data de 15 august.

Manualele noi vor ajunge în şcoli până la 15 septembrie 2014, mai anunţă MEN.

Ministerul mai precizează că noile manuale (în format clasic şi în format digital) înlocuiesc manualele existente până la această dată, aprobate prin Ordinul de Ministru nr. 3885/2004, România fiind printre primele ţări europene care implementează manualele digitale, care vor fi disponibile şi online.

 D.M.