Miniştrii s-au întors după CSAT la Palatul Victoria

Toţi miniştrii care au participat, joi, la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), au venit la Palatul Victoria,  pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta care a părăsit şedinţa imediat după ce a început.

La Palatul Victoria au venit miniştrii Apărării, Internelor, Transporturilor, Finanţelor, Justiţiei, Economiei, precum şi secretarul de stat în Ministerul de Externe Bogdan Aurescu. Aceştia au discutat circa o jumătate de oră cu premierul şi apoi au părăsit sediul guvernului.

Premierul Victor Ponta a părăsit sala ședinței, după 30-40 de minute de la începutul reuniunii. După plecarea premierului, şedinţa CSAT a continuat.

Pe agenda acestei ședințe se aflau, conform comunicatului transmis de administrația prezidențială, strategia pentru refacerea credibilității României, starea Armatei României, demersurile întreprinse pentru inițierea programului Avion Multirol al Forțelor Aeriene și privatizarea CFR-Marfă.

Administraţia prezidenţială nu a făcut, deocamdată, niciun comentariu în legătură cu plecarea premierului de la şedinţa CSAT.

NICIUN COMENTARIU