15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:42
No menu items!

Miliardarul Dan Adamescu este audiat la DNA în dosarul judecătorilor corupți. UPDATE Adamescu, acuzat de 2 fapte de dare de mită

spot_img

Patronul Astra Asigurări a fost audiat, după ce ieri locuinţa şi firmele sale au fost percheziţionate.

Dan Adamescu 2_SZ
UP DATE. Dan Adamescu este pus sub acuzare, în dosarul judecătorilor corupți, de două infracțiuni de dare de mită.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale față de ADAMESCU GRIGORE DAN, om de afaceri, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor STANCIU ION şi ROVENŢA ELENA, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan.
comunicat DNA
Coincidenţă sau nu, unul dintre avocaţii lui Adamescu s-a sinucis luni, aruncându-se în faţa metroului, la 45 de minute după ce DNA a făcut publică informația privind audierea celor patru magistrați suspectați de corupție. De altfel, avocatul fusese audiat la DNA și recunoscuse că a primit bani pentru a-i transfera unuia dintre intermediarii care a dat bani judecătorilor, mai mult, avocatul lui Adamescu a depus și extrasele de cont pentru a dovedi șpaga.
Vila omului de afaceri Dan Adamescu dar și sediile firmelor sale au fost precheziționate, miercuri de procurorii și polițiștii DNA. În urma percheziţiei, anchetatorii au plecat cu mai multe cutii cu documente.
Adamescu are o avere estimată la 950 de milioane de euro. El este suspectat că i-ar fi mituit pe judecătorii trimişi după gratii pentru ca Astra Asigurări să scape de insolvenţă. Referatul procurorilor arată că magistratul Mircea Moldovean ar fi primit mită prin intermediul unei foste grefiere. De Paşte anul acesta, judecătorul ar fi luat bani chiar la Curtea de Arbitraj Comercial.
DENUNŢĂTOR: Crezi că ar fi trebuit să-l sun sau să-i transmit, sau să…
FOST GREFIER : Şi eu m-am gândit exact azi.
DENUNŢĂTOR: A? Cum facem?
FOST GREFIER: Exact azi m-am gândit la el şi mă gândesc să-l sun eu.
DENUNŢĂTOR: Eu mă gândesc să-i dăm un bonus.
(…)
FOST GREFIER: Auzi? Da’ noi de Paşte, pe lângă cozonacul ăla i-am dat şi bănuţi?
DENUNŢĂTOR: 500 de lei.Referatul arată că cei trei magistraţi cereau intermediarilor să-i mintă pe cei care dădeau mită.LICHIDATOR: (…) Deci, a venit D.O. şi a zis: „Domn’e, ai dat cinşpe mii de euro şi (…) Şi zice: „Ce se întâmplă, că nu ai rezolvat absolut… (…)
STANCIU ION: Zic, vă dau ăia înapoi şi-i daţi, dacă nu pot să fac nimic, să ştiţi!Ion Stanciu nu este singurul magistrat care încearcă să nege că ar fi luat mită.

„ROVENŢA ELENA: Deci, doamnă… deci … Doamnă! Şi dumneavoastră ce-aţi spus când v-a-ntrebat? Aţi spus ceva de mine?
LICHIDATOR: N-am spus nimica!
ROVENŢA ELENA: Păi, nu! Da’ dacă pe înregistrare… dacă vă duceţi şi vorbiţi în birou?”
(…)
„ROVENŢA ELENA: Îi spuneţi „Asta mi-a dat pentru onorariu!”
Cei patru magistraţi de la Tribunalul Bucureşti au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Dan Adamescu 1_SZ
M.N.