20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:28
No menu items!

Mii de credincioşi aşteptaţi să ajungă, de Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Dervent

spot_img

manastirea_dervent1

Peste 5.000 de credincioşi, constănţeni dar şi pelerini veniţi din toate colţurile ţării, sunt aşteptaţi să ajungă, vineri, de Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Dervent din judeţul Constanţa.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este rânduită de Biserică în prima zi de vineri după Învierea Domnului, iar pelerinii vin la Mănăstirea Dervent cu credinţa că apa izvorului – despre care se spune că a apărut după ce Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul într-o piatră  – vindecă bolile.

Vineri dimineaţă, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia slujba Acatistului şi a Ceasurilor, continuând cu Sfânta Liturghie, iar apoi, în jurul prânzului, clerul, împreună cu participanţii la sărbătoarea de la Dervent, vor porni în procesiune spre Izvorul Tămăduitor al Sfântului Apostol Andrei, unde va fi oficiată şi slujba de sfinţire a aghiazmei mici.

Reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa au precizat că, la ceremonialul religios organizat la Dervent, sunt aşteptaţi să participe peste 5.000 de credincioşi din judeţul Constanţa, dar şi din judeţele limitrofe, iar 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică. Dispozitivele de ordine vor fi formate din echipe de patrulare, precum şi echipe de intervenţie mobile, zona în care se va desfăşura ceremonialul religios va fi delimitată cu garduri metalice, iar în zonele de acces se va efectua control preventiv corporal şi al bagajelor.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii datează din prima jumătate a mileniului I şi face referire la vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului. Pe acel loc, Leon a zidit apoi o biserică.

În Dobrogea şi în ţară este recunoscut ca izvor tămăduitor Izvorul de la Mănăstirea Dervent, despre care tradiţia spune că a apărut la rugăciunea Sfântului Apostol Andrei, cel care, în drumurile sale, s-a oprit în locul din apropierea actualei mănăstiri pentru a-i învăţa cuvântul Evangheliei pe cei din zonă. După predică, a bătut cu toiagul în pământ şi a izvorât o apă limpede în care i-a botezat pe cei ce au dorit să primească botezul creştin.

În decursul timpului s-a păstrat vie amintirea acestui izvor şi în fiecare an pelerini din întreaga ţară poposesc la acest izvor pentru a lua apă.