14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:44
No menu items!

Mihail Vlasov: Nu strâng Duduienii într-o viață cât am jucat eu la cazino

spot_img

Fostul preşedinte al Camerei de Comerț, Mihail Vlasov, a fost audiat în procesul de cămătărie al unor membri ai clanurilor Caran şi Duduianu a declarat că inculpaţii şi familiile lor „nu ar putea strânge într-o viaţă” cât a jucat el la cazino, adăugând că pleca de la jocurile de noroc, de fiecare dată, fără bani

Mihai Vlasov 2_SZ

Mihail Vlasov a negat că ar fi împrumutat vreodată bani de la vreunul dintre membrii familiilor Duduianu și Caran.

Nu rețin în mod distinct nicio figură, sunt sute de oameni în cazino iar când intru acolo, singura mea grijă e să NU văd cine e în jur. (…) Niciodată nu s-a întâmplat să primesc bani cu împrumut la cazino,

a spus Vlasov magistraților de la Tribunalul Bucureşti.

Întrebat, la ieşirea din sediul instanţei, câţi bani a cheltuit cel mai mult într-o seară la jocurile de la cazino, Vlasov a spus, pe ton ironic, „o sută de miliarde de euro”, adăugând că sumele pe care le juca nu i se par foarte mari.

De fiecare dată când am plecat din cazino, am plecat fără bani. (…) Jucam atât de mulţi bani încât aceşti domni (membrii clanurilor Caran şi Duduianu – n.r.) şi familiile lor nu i-ar putea strânge într-o viaţă,

a mai spus fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Mihail Vlasov a fost audiat în procesul de cămătărie al unor membri ai clanurilor Caran şi Duduianu, care ar fi dat bani cu dobândă jucătorilor din cazinouri bucureştene. Procurorii susţin că el este parte vătămată în acest proces, însă Vlasov a spus că este martor, pentru că n-a avut de-a face niciodată cu membrii acestor grupări şi, implicit, nu a împrumutat bani de la aceştia.

Pe de altă parte, unul dintre inculpaţii din dosar i s-a adresat lui Vlasov, în sala de judecată, cu apelativul „domnul Mişu”. Fostul preşedinte al CCIR le-a spus jurnaliştilor că nu există vreo legătură între el şi respectivul „domn Mişu”.

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) este cunoscut drept client al cazinourilor, lucru confirmat și de familia sa.

Mihail Vlasov se află, în prezent, în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a decis înlocuirea măsurii de arestare preventivă în dosarul său de trafic de influenţă.

S.M.