7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:00
No menu items!

Mihai Fifor, mesaj la final de mandat: „A fost cea mai onorantă, mai solicitantă, dar și mai plină de satisfacții perioadă din întreaga mea carieră politică”

spot_img

Mihai Fifor a transmis, marți dimineață, un mesaj impresionant legat de mandatul său la Ministerul Apărării Naționale (MApN) și a precizat că, din noua poziție în cadrul PSD – aceea de președinte al Consiliului Național -, va continua să susțină proiectele Apărării. 

„A fost cea mai onorantă, mai solicitantă, dar și mai plină de satisfacții perioadă din întreaga mea carieră politică, în care am încercat să îmi servesc Patria în mod integru, cu dăruire, demnitate și profesionalism. Am avut privilegiul de a cunoaște, în aceste 14 luni, Armata României ca pe o familie mare, unită și statornică, depozitară a patriotismului autentic, a sacrificului de sine nu la simplu nivel declarativ, ci demonstrat zi de zi. Am fost primit, în fiecare garnizoană, cu camaraderie și căldură, am învățat enorm de la fiecare dintre militarii cu care am lucrat, indiferent de grad sau funcție. Sunt absolut convins că vor acorda același respect și vor răspunde cu aceeași eficiență celui care va prelua, în perioada imediat următoare, mandatul Apărării, și că îl vor spijini pentru a duce mai departe proiectele esențiale aflate în derulare.”, a scris Fifor pe Facebook. 

Potrivit fostului ministru al apărării, „Guvernul României va continua să își respecte cu acuratețe angajamentele asumate prin Programul de Guvernare în domeniul Apărării”.

„România a alocat pentru al doilea an consecutiv 2% din PIB pentru apărare, conform deciziei Parlamentului României și a Guvernului.

Am prevazut deja în Proiectul de buget pentru anul 2019 alocarea a 2% din PIB. Acest lucru va permite o abordare robustă a programelor strategice de înzestrare, care au înregistrat evoluții majore în acest an și care vor continua, sunt convins, cu o și mai mare anvergură, pe măsura provocărilor care ne stau în față, la nivel regional și în context aliat.

Mulțumesc echipei de conducere, secretarilor de stat, sefului Statului Major al Apararii, precum și sefilor categoriilor de arme, care m-au sprijinit și alături de care am pregătit deciziile majore luate în aceste 14 luni.

Aș vrea să mulțumesc în mod special camarazilor din toate structurile militare, active, în rezervă sau în retragere, veteranilor de război, veteranilor din teatre și familiilor acestora pentru faptul ca mi-au permis să le fiu alaturi și mi-au oferit posibilitatea unei colaborări oneste și productive. Toate actele normative lucrate impreuna isi vor urma parcursul in regim alert si, ma angajez ca acestea vor fi aprobate în Guvern și Parlament cu maximă celeritate.”, a mai spus Mihai Fifor. 

„În ceea ce mă privește, voi continua să sprijin din toate puterile proiectele Armatei României, de pe poziția de senator ales si din functia politica pe care mi-am asumat-o, convins fiind că niciun efort nu poate fi prea mare atunci când vorbim despre securitatea și apărarea națiunii noastre!”, a adăugat fostul ministru. 

Mesajul integral al lui Mihai Fifor îl puteți vedea AICI. 

Raluca Dan