18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:48
No menu items!

Mihaela Borcea, acționarul unei firme acuzate de fraude europene

spot_img

Procurorii DNA fac percheziții la Arad, la mai multe persoane implicate în fraude cu fonduri europene, printre firmele vizate este și cea a Mihaelei Borcea, fosta soție a lui Cristi Borcea

mihaela borcea

Anchetatorii anticorupție au stabilit că firma SC Belle Fruct SRL a folosit documente nereale care atestau efectuarea unor lucrări, astfel încât să poată accesa fonduri europene, pentru înfiinţarea unei platanţii viticole. Actele au fost furnizate firmei de alte societăţi comerciale, controlate direct sau indirect de reprezentanţii beneficiarului – SC Prestrobotrans SRL, SC Jean Trans Company SRL, SC Merişor Vest SRL, și altele.

Funcționarii APIA Arad însărcinați să verifice în teren existența lucrărilor au văzut că acestea nu existau, dar au semnat și au decontat lucrările, valoarea fondurilor solicitate fiind de 456 000 euro. Iar pentru campania 2010-2011, valoarea sprijinului financiar acordat SC Belle Fruct SRL a fost  de 2.987.089 lei, respectiv 684.605 euro. Şi pentru cea de a doua campanie (2011-2012), modalitatea de fraudare a fondurilor europene a fost aproape identică, din punct de vedere a metodelor folosite (întocmirea de borderouri de achiziţie nereale, de devize referitoare la lucrări care nu au fost executate în condiţiile prevăzute în aceste devize, etc.).

Din evidențele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, SC Belle Fruct SRL a avut ca asociați, în perioada de referinţă a anchetei penale, pe Radu Viorel Popa, Mihaela Mariana Borcea (asociatul SC VinMar Prod& Distribution SRL – societate care, în prezent, exploatează în fapt suprafaţa de 50 ha viţă de vie care a făcut obiectul reconversiei în prima campanie 2010-2011), Jean Cîrja (administrator de fapt şi drept al SC Jean Trans Company SRL şi SC Prestrobotrans SRL – societăţi cu care SC Belle Fruct SRL a încheiat contracte de prestări servicii pentru justificarea cheltuielilor efectuate cu reconversia plantaţiei viticole).

După finalizarea celor 6 percheziții, la societățile vizate și la primarul din Zăbreni, procurorii vor decide măsurile preventive dispuse pentru suspecții din acest dosar.

M. Nedelcu