Meteorologii au retras Codul galben de furtună. Vremea se răcește

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a retras, joi dimineață, Codul galben de furtuni ce viza aproape toată ţara şi era valabil până joi la ora 21.00. A intrat, însă, în vigoare o informare meteo de răcire a vremii, valabilă până vineri, la ora 20.00.

Specialiștii avertizează că, joi şi vineri, vremea va continua să se răcească în toată ţara, devenind rece pentru această perioadă, cu precădere în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 şi 18 grade Celsius.

În zona montană înaltă, trecător, precipitaţiile vor fi mixte.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului, în special în sudul teritoriului şi în zona de munte, cu viteze la rafală de 45-55 km/h.

Potrivit ANM, îndeosebi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova va mai ploua, dar numai pe arii restrânse se vor cumula peste 15-20 l/mp.

NICIUN COMENTARIU