Merkel: “Nu cred sa ajungem la un acord unamim” la dezbaterile pentru bugetul UE

Angela-Merkel

Angela-Merkel

Cancelarul german, Angela Merkel, a avansat ipoteza că nu crede că liderii europeni vor ajunge la un acord unanim asupra bugetului UE  pentru perioada 2014-2020, la summit-ul extraordinar de la Bruxelles.

“Nu cred ca la această rundă (de negocieri) să ajungem acolo unde trebuie să ajungem, adică, la un acord unanim”, a precizat Angela Merkel, în a doua zi a summit-ului, ale cărui negocieri se reiau la ora 11.00 GMT.

La sosirea sa la reuniune, Merkel a afirmat că nu ar fi “dramatic” dacă s-ar considera această zi drept “o primă etapă”.

Şefii de stat şi de guvern au decis în noaptea de joi spre vineri să suspende lucrările, pentru a analiza noua propunere  de buget a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, pentru perioada 2014-2020.

NICIUN COMENTARIU