19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:04
No menu items!

Medici şi farmacişti arestaţi în dosarul reţetelor false

spot_img

Procurorii au cerut, miercuri, Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a 12 persoane reţinute în dosarul reţetelor false, printre acestea sunt mai mulţi şefi de farmacii din reţeaua Dona, un medic psihiatru şi administratori ai unor firme.

În dosarul eliberării de reţete false, în care medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice sunt acuzaţi că au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false şi au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au emis, marţi, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore faţă de 13 inculpaţi şi, după audieri, au cerut arestarea a 12 dintre aceştia.

Medicii acuzaţi că falsificau reţete prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, în baza unor înţelegeri. Aceştia falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CNAS, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.

Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontată a medicamentelor, fără ca acestea să iasă fizic din stoc.

Totodată, farmaciştii implicaţi obţineau un profit personal deoarece, crescând în mod artificial vânzările, obţineau prime în plus faţă de salariu, susţin procurorii.

La rândul lor, medicii primeau, de regulă la sfârşitul fiecărei luni, sume de bani sau bunuri în valoare de 3%, uneori până la 5%, din valoarea totală a reţetelor false eliberate.

Un alt mod de operare consta în aceea că medicul prescria reţete cu acoperire într-o situaţie reală, în urma consultării reale a pacienţilor.(S.S.)