Medic militar reținut de DNA pentru că ar fi primit mită 2.000 de euro

Șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară II al Centrului Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei “Vasile Cândea”, colonel dr. Iancu Mocanu, a fost reținut marți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce ar fi primit de la un pacient 2.000 de euro mită.

“La data de 5 iulie 2013, în calitate de medic militar, având gradul militar de colonel și funcția de șef al Secției Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, inculpatul Mocanu Iancu a pretins unui denunțător suma de 2.000 euro, pentru a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv internarea și investigarea medicală în scopul efectuării intervenției chirurgicale asupra unui pacient (aflat în relație de afinitate cu denunțătorul) diagnosticat cu o gravă afecțiune cardiacă, la unitatea spitalicească menționată”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Medicul a fost prins în flagrant primind cei 2.000 de euro. El urmează să fie prezentat magistraților Tribunalului Militar Teritorial București cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU