9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:06
No menu items!

Medalii de aur pentru elevii noștri la Olimpiada Internaţională de Astronomie din Coreea de Sud

spot_img

Românii pot fi mândri din nou. Doi elevi din Baia Mare au obţinut medalii de aur pentru țara noastră la cea de-a XVII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, desfăşurată în perioada 16 – 24 octombrie, în Coreea de Sud, la Gwangju, anunță Ministerul Educaţiei. Performanţa a fost realizată de Andrei-Alexandru Cuceu (clasa a X-a) şi Paul Andrei Draghiş (clasa a XI-a), ambii de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Andrei-Alexandru Cuceu a obţinut şi un premiu special pentru cel mai mare punctaj la proba practică. Din lotul României la acest concurs au făcut parte şi Cristian-Cătălin Ignat (Şcoala Generală „Avram Iancu” din Baia Mare), Remus-Ştefan Bompa (Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, judeţul Suceava), Alexandru Călin (Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti) şi Cătălina Ana Miriţescu (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).D.F.M.