16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:10
No menu items!

Măsură de ultimă oră luată de Primăria Capitalei la RATB

spot_img

Primăria Capitalei va achiziţiona 100 de autobuze urbane electrice, precum şi staţiile de încărcare aferente, pentru a fi folosite în zona centrală a Bucureştiului sau în zonele aglomerate.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, vineri, un proiect de hotărâre pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate.

Potrivit expunerii de motive, „prin dotarea RATB cu un număr maxim de 100 de autobuze urbane electrice, cu podea total coborâtă, care vor fi dotate cu baterii de acumulatori şi baterii de supercapacitori, se va realiza reducerea noxelor în centrul municipiului Bucureşti, deoarece autobuzul electric este „0” emisii poluante şi, de asemenea, tracţiunea electrică oferă un mers silenţios, fără şocuri la demaraj şi la frânare şi, practic, se reduc zgomotul şi vibraţiile în zona centrală, se va asigura creşterea calităţii, respectiv aplicarea planului de calitate a aerului, conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă şi reducerea impactului asupra mediului prin aplicarea acestui obiectiv operaţional”, se arată în proiectul de hotărâre.

Autobuzele vor avea podeaua coborâtă şi vor fi dotate cu instalaţie de ventilaţie, aer condiţionat şi încălzire, precum şi cu facilităţi pentru accesul persoanelor cu handicap.

Primăria Capitalei a anunţat, recent, lansarea unei licitaţii pentru achiziţia a 400 de autobuze EURO 6, a 100 de tramvaie şi a 100 de troleibuze noi. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţinea că în paralel se va derula şi procedura de achiziţie pentru instalarea internetului wireless gratuit în mijloacele de transport în comun.

Olimpia Diaconiuc