Mark Gitenstein şi Sorin Mîndruţescu, în Comitetul Reprezentanţilor de la Fondul Proprietatea

Mark Gitenstein și Sorin Mîndruțescu

Mark Gitenstein și Sorin Mîndruțescu

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) i-au ales în Comitetul Reprezentanţilor pe fostul ambasador al SUA la Bucureşti Mark Gitenstein şi pe directorul general al Oracle, Sorin Mîndruţescu.

Şeful Oracle a candidat pentru nou mandat, iar Gitenstein urmează să preia poziţia rămasă vacantă după demisia lui Cristian Buşu, fost consilier al lui Emil Boc. Mandatul lui Buşu urma să expire pe 29 septembrie.

Gitenstein a fost propus de fondul de investiţii Emerging Markets Country Fund, iar Mîndruţescu a fost susţinut de Corin Ioan Trandafir, acţionar şi avocat al moştenitorilor Malaxa şi Ausnit, cei mai mari acţionari persoane fizice ai Fondului Proprietatea.

Gitenstein este avocat de profesie şi a fost ambasador al SUA la Bucureşti timp de peste trei ani. El şi-a încheiat mandatul în decembrie 2012 şi s-a întors în SUA.

Comitetul Reprezentanţilor este format din cinci membri, iar ceilalţi trei în funcţie sunt reprezentanţi ai celor mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea. Cel mai mare acţionar al FP, Elliottt Associates, este reprezentat de Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, şi de Piotr Rymaszewski, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor Octava NFI din Polonia.

City of London, al doilea cel mai mare acţionar al Fondului, este reprezentat în Comitet de Julian Rupert Francis Healy.
Comitetul Reprezentanţilor supraveghează activitatea administratorului Fondului Proprietatea, compania americană Franklin Templeton.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU