Marina Vasile, psiholog, despre tragedia din Colectiv: “Momentele acestea sunt borne importante în drumul către o schimbare”

O suferință comună, precum tragedia din clubul Colectiv, ne reamintește că suntem toți umani, iar astfel de momente sunt foarte importante în drumul către o schimbare. Aceasta este concluzia Marinei Vasile, o tânără psiholog, care vorbește, într-un interviu acordat Sursa Zilei, despre trauma colectivă generată de incendiul soldat, potrivit ultimului bilanț, cu 32 de morți și peste 140 de răniți.

Care sunt consecințele pe termen lung ale acestei drame, cum ar trebui tratate victimele din punct de vedere al suferinței psihice, cum ar trebui reprimite în societate și, nu în ultimul rând, ce îi determină pe oameni să iasă în stradă?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care psihologul oferă răspunsuri în interviul acordat Sursa Zilei.

Reporter: Este normal ce simțim în aceste zile? Este normal să empatizăm cu oameni pe care nu i-am cunoscut, care nu ne-au fost apropiați, să suferim alături de ei, de familiile lor?

Marina Vasile: În primul rând, observ că deseori ne ia prin surprindere faptul că suntem empatici și că avem compasiune unii față de ceilalți. Nu e deloc ciudat să ne impresioneze lucrurile astea. Vorbim de o traumă colectivă. Sunt evenimente la care ne putem cu toții raporta: fie că avem copii care merg în cluburi sau mergem chiar noi în cluburi. Iar faptul că empatizăm…Asta mi se pare interesant: că ne ia tot timpul prin surprindere , iar primul nostru gând este “ce e în neregulă cu mine, de ce mă afecteaza un lucru în care nu am fost implicat direct nici eu, nici o persoana apropiată?”.

În al doilea rând, este vorba despre modul în care ne construim viețile. Căutăm în permanență să ne protejăm de incertitudine, iar atunci când se întâmplă lucruri asupra cărora nu avem control și care scot cu putere în evidență incertitudinea și neputinta, este firesc să fim afectați. La fel de firești sunt multe dintre reacțiile pe care le avem aproape automat. De exemplu, ușurarea când aflăm că nu cunoaștem pe nimeni dintre cei implicați.

Reporter: Și în acest caz am întâlnit genul acesta de fericire: nu știu pe nimeni acolo, mă bucur că nu sunt apropiații mei…În altă ordine de idei, pot fi considerate traumele emoționale mai grave decât cele fizice?

Marina Vasile: În funcție de resursele pe care le avem, de felul în care am depășit sau nu traume din trecut, și de alti factori, facem față acestor lucruri în moduri diferite. Tendința este de a crede că, dacă ești impresionat și ești atins, este un mod disfuncțional de a face față, când, de fapt, de cele mai multe ori e vorba despre o reacție firească. E normal să ne miște, să ne sperie și să ne afecteze astfel de tragedii. Poate că nu e confortabil, dar asta nu înseamnă ca e și nefiresc.

Trauma fizică este diferită de cea emoționala, și, din acest motiv nu cred că le putem compara. Ele sunt totuși un întreg, și de aceea o intervenție eficientă ține cont și de natura rănilor fizice. Arsurile sunt un tip aparte de traume fizice și de aceea pentru o recuperare emoțională mai rapidă este foarte importantă și contribuția comunității din care face parte victima. De exemplu, în unele spitale specializate pe chirurgie plastică și reparatorie din SUA există echipe multidisciplinare special pregătite pentru a interveni în comunitatea din care provine pacientul. În acest fel, asistenți sociali sau psihologi stau de vorbă cu prietenii, cu comunitatea, cu școala, cu familia și îi învață cum să primească persoana atunci când se întoarce de la spital cu o arsură foarte gravă.

Nu știu în ce măsură noi vom reuși să ne mobilizăm acum să facem lucrurile acestea, dar sper ca asta va fi direcția. Am văzut că deja Colegiul Psihologilor și Institutul pentru Traume s-au mobilizat să ofere consiliere psihologică. Speranța mea este că în viitor vom fi mult mai pregătiți cu un protocol special pentru astfel de dezastre.

Reporter: Cred că în România există, totuși, o problemă la nivelul comunității și, în mod cert, va exista și în cazul răniților de la Colectiv, pentru că am auzit medici care spuneau că sunt necesari chiar și câțiva ani pentru vindecarea rănilor. Cum ar putea fi soluționată această problemă?

Marina Vasile: În cazul acesta, când printre victime sunt multi adolescenți, va fi nevoie de psihologi și cadre medicale care să stea de vorbă cu colegii acestor copii, cu întreaga clasă. Să le răspundă la întrebări, să le explice despre natura rănilor și despre modul în care le pot fi alături colegilor lor răniți. Realitatea este că cei mai mulți dintre noi se întreabă: cum e bine să reacționez, cum e mai bine să stau de vorbă cu cineva care a pierdut pe cineva în Colectiv sau cu cineva care a supraviețuit, care are sentimente de vinovăție. Nu suntem învățați cum să vorbim și cum să reacționăm în situații de genul ăsta.

Reporter: Și cum ar trebui să reacționăm? Este bine să nu ne dăm frâu liber sentimentelor, să nu punem prea multe întrebări în prezența unei persoane care a fost acolo, care e rănită, care a suferit o traumă psihică?

Marina Vasile: Cred că cel mai bine este să fim în preajmă, fără să facem sau să spunem ceva anume. Am auzit deseori exprimată teama că vorbind despre lucruri dureroase le agravăm sau le facem să aibă un efect traumatic mai mare. În realitate, trauma este procesată mai ușor atunci când nu o transformăm într-un secret, când nu vorbim despre asta în șoaptă, prin spatele celui afectat.

În același timp este important și să respectăm ritmul fiecaruia și felul profund personal de a face față unei traume. Uneori e nevoie de mai mult timp pentru a pune în cuvinte ceva atât de dureros.

Reporter: Am auzit idea: “hai să nu mai folosim în prezența lui cuvântul foc sau să spunem- e ceva care arde”. Cuvintele pe care le folosim sau gesturile pe care le facem trebuie alese, ca să nu treazească amintiri neplăcute?

Marina Vasile: Atunci când evenimentul traumatic este atat de recent, amintirile se vor declanșa oricum. Nu putem anticipa dacă stimulul va fi un cuvânt, o imagine, o melodie, un loc. Dacă cel sau cea care suferă ne atrage atenția, atunci e diferit, sigur că ținem cont de asta. Cuvintele și expresiile pot fi stimuli declanșatori în tulburarea de stres post-traumatic, dar, momentan, nu cred că putem vorbi despre asta. Dacă lucrurile se agravează sau rămân neschimbate mai mult de 6 luni, atunci devine o problemă care are nevoie de asistență de specialitate. Stresul post-traumatic nu e același lucru cu durerea. Durerea nu e ceva patologic, e un răspuns natural la evenimente care ne marchează. De asta nu cred că putem vorbi de așa ceva deocamdată.

Fiecare din cei prezenți la Colectiv, cât și rudele lor și ale celor care au pierit, își vor organiza diferit înțelesul experiențelor prin care au trecut. Lucrurile sunt foarte personale, nu putem aplica un tratament în masă.

“Încet-încet, căpătăm încredere că putem schimba lucruri împreună”

Reporter: Au mai fost evenimente nefericite în ultimii 20 de ani, dar niciunul nu a scos în stradă chiar 30.000 de oameni cum s-a întâmplat acum. Cum explicați asta?

Marina Vasile: Cu siguranță că e vorba de un cumul de factori. Nu cred că sunt în măsură să ghicesc ce a fost înăuntrul celor care au ieșit în stradă, dar cred că putem să observăm un trend în ultima vreme: oamenii se mobilizează din ce în ce mai mult și se mobilizează, inițial, în mediul on-line. Mediul on-line a readus sentimentul că grupurile pot face diferența. A readus însă și ideea că putem scoate pe cineva în piața publică și-l putem omorî cu pietre. Asta este latura întunecată a fenomenului social din ultimii ani.

Cred însă că încet-încet căpătăm încredere că putem schimba lucruri împreună. S-a mai scuturat puțin lipsa de încredere de dinainte de 1989. Pentru că vin din urma generații născute în anii ’80 sau mai târziu care au prins cel mai de jos punct posibil, de la care viața s-a îmbunătățit. Chiar dacă aceste îmbunătățiri au fost uneori foarte mici sau subtile. Cei care le-au traversat în marea parte a vieții lor pot avea totuși încredere că lucrurile se schimbă în bine.

Reporter: Da. Până acum, oamenii se implicau foarte mult în mediul on-line. Protestau acolo, dar nu ieșeau pe străzi.

Marina Vasile: Probabil că a fost și asta o etapă. Lucrurile se schimbă totuși. Spre exemplu, am fost uimită de dimineață, când veneam de acasă, observând pe stradă cum lumea este mult mai puțin agresivă fata de săptămâna trecută.

Reporter: Credeți că oamenii se vor schimba într-atât încât va dispărea agresivitatea din trafic, de pe stradă?

Cred că, în graba și în haosul zilnic, uităm foarte repede că și cei cu care intrăm în contact sunt tot oameni. Ne este prea ușor, în interacțiunile cu ceilalți, să uităm că avem de-a face tot cu oameni, care au o reacție emoțională și care trăiesc, au o experiență proprie a felului în care punem problema și în care le vorbim. Suntem obișnuiți să ne apărăm doar spațiul nostru.

În mod sigur însă, o suferință comună ne reamintește că suntem toți umani. Și ne face să ne purtăm mai uman unii cu ceilalți. Dacă s-a schimbat de tot chestia asta, acum, după tragedia de la Colectiv…Nu cred că se schimbă lucruri atât de dramatic și atât de brusc. Totusi momentele acestea sunt borne foarte importante în drumul către o schimbare. Cine era deja la limită, cine era pregătit să facă o schimbare și nu găsea calea s-ar putea ca în situația aceasta să fi făcut un pas important, către a trata pe cineva mai uman și către a ține cont de celălalt. Oricum, mi se pare că am început să devenim mai umani.

Reporter: Chiar și despre medici și asistente, mulți au spus acest lucru în ultimele zile: au devenit mai umani. Credeți că se justifică această apreciere ?

Marina Vasile: Meseria de cadru medical este destul de ingrată. Să spunem că medicii și asistentele nu sunt umani e ușor, pentru că toti avem experiențe care pot confirma asta, dar putem să discutăm și în direcția cealaltă în care să spunem că medicii au mult de muncă, sunt prost plătiți și se confruntă cu situații dificile. Realitatea e la mijloc, lucrurile se alimentează unele pe celelalte. Cadrele medicale nu sunt pregătite, nu sunt sprijinite pe partea asta – de a ști cum să gestionezi emoțional atâtea traume zi de zi. Și cum să te porți cu pacienții și familia pacientului, ținând cont și de latura emoțională.

Reporter: De aceea, există o barieră pe care o impun în relația cu pacientul, cu familia acestuia?

Marina Vasile: Da. Cred că e o poziție necesară pe care o au în aceste cazuri. Ei încearcă să se deconecteze emoțional, pentru că nu stiu cum altfel să gestioneze atâta durere. În momentul în care se deconectează pentru a nu simți durerea, bineînțeles că nu mai pot simți nici compasiunea. Atunci când cineva te tratează într-un mod în care te dezumanizează, suferința și umilința internă sunt atât de mari încât singurul mod în care facem față uneori este să facem același lucru, mai departe sau înapoi.

Ceea ce este diferit acum este amploarea situației, care le-a depășit și cadrelor medicale capacitățile de a se deconecta emoțional. Pentru că a fost oribil, și este și va fi în continuare. Și de asta mi se pare foarte important să spun că și cadrele medicale au nevoie de asistență.

Reporter: Mă gândesc că tragedia aceasta, cumva, poate a reușit să ne schimbe, cel puțin pe unii dintre noi, pe termen lung. E păcat că a fost nevoie să se întâmple ceva de genul acesta ca să ne dăm seama că suntem oameni, că trebuie să ne purtam altfel cu cei din jurul nostru. E important să ținem cont de asta, să nu uităm și, dacă reușim să ne schimbăm de aici încolo, să o facem.

Marina Vasile: Nu știu dacă e nevoie să se întâmple ceva rău pentru ca oamenii să se schimbe. Știu că atunci când se întâmplă ceva rău, dacă lucrul acela nu copleșește în întregime capacitatea persoanei de a da sens lucrurilor, atunci există potențialul de a crește de acolo și de a învăța ceva nou despre sine și despre ceilalți. Cred că sunt și moduri netraumatice de a face lucrul acesta, dar, în niciun caz, nu sunt moduri simple sau confortabile de a ne schimba. Nu există rețete miraculoase în dezvoltarea personală. Cred că e un proces dificil și frustrant și care ne scoate de multe ori din zona de confort.

Raluca Dan

Pe Marina Vasile

marina_vasile_psiholog

o găsiți la www.mindroom.ro

logo-mindroom-square

 

NICIUN COMENTARIU