22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:20
No menu items!

Marile eșecuri ale opoziției și ale președintelui Iohannis (presă)

spot_img

Respingerea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă este ultimul eșec dintr-un lung șir înregistrat de opoziție, scriu jurnaliștii de la G4Media.

Cu doar 166 de voturi exprimate în favoarea moțiunii din 233 necesare, PNL, USR și PMP au expus încă o dată slăbiciunea opoziției în Parlament și au legitimat guvernul Dăncilă, care iese întărit dintr-o aventură politică fără mari șanse din capul locului. Dintr-un lider care se lupta cu a doua condamnare, Liviu Drangea se transformă peste noapte din nou în stăpânul jocului. Cu ajutorul neprețuit al opoziției, a întors starea de spirit în favoarea lui a treia oară în ultimul an și jumătate, de fiecare dată în momente când părea căzut și lovit.

Un eșec la capitolul imagine a fost și mitingul PNL anunțat încă de luni pe canalele interne. La chemarea liderului celui mai important partid de opoziție, au răspuns marți seara o sută de oameni. O invalidarea mai cruntă, o situație mai penibilă cu greu pot fi imaginate. Am văzut marți seara un lider PNL plouat și la propriu și la figurat, protestând stingher în fața guvernului, susținut de o mână de parlamentari. Cred că după aceste episoade poziția lui Ludovic Orban în fruntea PNL va fi puternic contestată de adversarii interni. Opoziția și-a mai spălat puțin rușinea cu mitingul de azi din fața Parlamentului, unde s-au strâns la un moment dat circa 5000 de oameni, dar în Piața Victoriei n-au ajuns mai mult de o mie, tot cu Orban în frunte.

Nici președintele Klaus Iohannis nu se poate lăuda cu mai multă viziune și spirit combativ în raporturile sale cu puterea. Peședintelui nu i-au prea ieșit socotelile, în caz că a avut vreuna. Dragnea a supraviețuit mereu în situații-limită deoarece planurile celorlalți s-au bazat mereu pe oameni slabi, pe lideri artificiali care nu și-au dorit niciodată puterea și au ajuns în vârful piramidei fără vreun mare merit.

Valeriu Motoc