22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:29
No menu items!

Marea Britanie și Polonia, piețe-țintă prioritare pentru Litoralul românesc în 2017

spot_img

Marea Britanie și Polonia sunt piețele țintă pe care le vizăm pentru atragerea de turiști străini în 2017, concomitent cu diversificarea ofertei de zboruri interne și internaționale din și înspre Constanța, a afirmat Corina Martin, președintele Asociației Litoral Delta Dunării (ALDD) și al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din Romania (FAPT), citată de Agerpres.

Declarații Corina Martin:

  • Numărul turiștilor străini care aleg litoralul românesc a crescut semnificativ în acest an. Ne interesează să creștem cifrele pe incoming pentru că pe piața națională stăm bine. Întotdeauna avem foarte mulți turiști români care aleg litoralul nostru.
  • Acum ducem o politică constantă de atragere de turiști de pe piețe noi. Proiectul cu Israel s-a dovedit unul de succes, un proiect în care ALDD a investit o campanie întreaga de promovare, în care Asociația a investit bani din taxa de promovare. Londra, Anglia în general, este a doua piață de interes în acest moment. Una dintre noutăți este lansarea unui produs dedicat – ”Mamaia bachelor party”, adică petreceri pentru burlacii britanici, petreceri de dinaintea de nuntă.
  • Gândim o gamă mai largă de evenimente pentru piața Marii Britanii. Dar aducem și agenți de turism din Polonia, prin omologul ANAT-ului românesc. Sunt două piețe noi pe care le abordăm Polonia și Marea Britanie. Sunt următoare două piețe ca importanță pentru litoralul românesc după Israel.
  • În vederea continuării strategiei de dezvoltare a traficului aerian pe Mihail Kogalniceanu International Airport, Asociația Litoral — Delta Dunării a demarat împreună cu conducerea aeroportului campania „From Constanta to the World”, pentru diversificarea ofertei de zboruri interne și internaționale din și în Constanța, începând din 2017.
  • Pentru următoarele săptămâni litoralul are un grad de ocupare de 100%, în principal evenimentelor care se desfășoară aici.
  • După București, în această perioadă cred că litoralul, în special zona Constanța – Mamaia, este pe locul doi în ceea ce privește organizarea de evenimente. Cred că suntem înaintea Clujului. Iar aceasta se traduce printr-un grad de ocupare maxim, inclusiv în campinguri. Inclusiv in zona Tuzla care nu este propriu-zis o stațiune se campează oamenii cu cortul în încercarea de a mai găsi un loc. Avem camping-uri pe toată zona litoralului și sunt pline. Întotdeauna când Mamaia este ocupata 100%, Eforie și Năvodari-ul dar și Constanța preiau din surplus. De aceea soluția aceasta de a merge cu cortul sau cu rulota este aleasă de foarte mulți turiști.
  • Cei mai mulți turiști străini care folosesc mare parte din capacitatea camping-urilor de pe litoralul românesc sunt polonezii și germanii.

T.S.