Manifest pentru o urmă de dreptate

Angela_CIUREA_avocat

  • Angela Ciurea, avocat

In general, iubesc anonimatul si, daca nu ma intreaba nimeni, incerc sa-mi pastrez parerile pentru mine. Si daca ma intreaba, la fel… Asa ca am tacut. Pana azi!

Acum am decis sa scriu pentru apararea unui interes privat: acela al cetateanului de rand, tarat prin procese fara rost care duc, eventual, doar la incapacitate generala de plata, la subminarea propriei economii lipsite de un mediu de afaceri. Acea incapacitate care va permite plata salariilor catre angajatii statului doar daca mai luam niste imprumuturi. Pe care le rambursam tot noi, platitorii de taxe mari si cu caracter regulat.

M-am hotarat cu greu, doar pentru ca justitia e si a mea, a omului obisnuit, iar revolta care ma cuprinde in fiecare zi cand intru in sala de sedinta, nu mai e de tolerat. Tot asa cum nu mai pot tolera miile de dosare cu arestati (vinovati sau nu, pe cine intereseaza?!), nici chipurile obosite ale judecatorilor ingropati sub volumele de urmarire penala ce curg la nesfarsit, nici impertinenta procurorului de sedinta care-ti serveste drept argument juridic un impenetrabil “noi consideram ca…”. In esenta, cam ca la Magnificul Sultan Suleyman Han: “Asa considera Maria-Sa”! Oricare cerinta de lamurire suplimentara se considera tupeu… Toate astea, sub justificarea de necontestat a statului de drept. Desigur, nu e clar al cui drept!

Si aici, iar depinde: dreptul judecatorului de a decide dupa ce, in liniste, analizeaza dosarul integral (si nu doar bucata trimisa de procuror, cu pretextul ca “restul se afla in arhiva”), dreptul avocatului de a pleda cu continut, nu doar de forma (dupa ce “fura” cateva cuvinte din “secretul” urmaririi penale, in doua minute, pe coltul bancii grefierului, in sala) sau dreptul inculpatului de a primi o explicatie coerenta si fundamentata juridic despre ce i se intampla.

Dar toate astea sunt doar povesti despre o lume pe cale de disparitie…

Umblu prin aceste locuri macabre denumite sali de sedinta, intr-o postura sau alta, de 21 de ani. La inceput, le-am iubit. Acum, imi vine sa plang si sa fug

In acest aproape un sfert de secol, am invatat sa citesc pe chipul judecatorului: uneori curiozitatea, alteori solutia. In unele sali, nu mai e nevoie sa intri: citesti doar lista de sedinta afisata la intrare! Orice dezbatere e de prisos

La fel, citesti si pe chipul procurorului: stii ca daca te priveste cu dispret, pe sub sprincene, sau te sfideaza cu un zimbet in coltul gurii, vine de undeva siguranta lui. Si mai stii ca n-are nevoie de prea multe argumente: e suficient sa deschida gura si tot ce spune s-a notat! Vai de judecatorul care indrazneste sa aiba alta opinie! Urmeaza contestatia in anulare, actiunea disciplinara, scurgerile de informatii la presa… Desigur, pe surse, asa cum ii sade bine unui “camp tactic” sa fie aranjat!

Urmarile?! Eh! Neimportante: un inculpat nefericit care sta in puscarie de sapte luni pentru ca i s-a agravat situatia in propria cale de atac, altul caruia i s-a prelungit arestul la domiciliu, desi norma de procedura este neconstitutionala, altul care a stat nevinovat in arest luni bune, unul mai norocos caruia CEDO i-a dat dreptate si acum se chinuie sa desteleneasca mintea vreunui jurist inapt sa inteleaga preeminenta dreptului extern pe plaiurile mioritice. Daca tot ne-am facut membri UE si daca tot avem o inutila Constitutie…

Si mai e ceva: sincer, nu cred in presiuni carora un profesionist nu le-ar putea face fata! Sa fim seriosi! Cine nu rezista, pleaca ! De buna voie sau nu… Altfel, se cheama ca intelege si accepta consecintele a ceea ce face. Cred, insa, in lipsa de coloana vertebrala si in lipsa de preocupare pentru un cod penal caruia unii nu-i vad rostul. Ii tot incurca…

Ceea ce ma ingrozeste cu adevarat, de exemplu, este numarul de judecatori care, timp de 6 luni, au prelungit arestul preventiv al doamnei Rarinca, fara probe si, cred, fara sa citeasca vreun cuvant; si procurorul care a intocmit rechizitoriul fara sa-si verifice competenta; si seful lui care l-a verificat si l-a semnat; si sefii sefului care au gasit de cuviinta, in loc sa-si intrebe subordonatii de sanatate, sa terfeleasca mai degraba judecatorii ce au “miscat in front” pronuntand achitarea. In plus, sa exercite mijloace procedurale care noua, muritorilor de rand, ne sunt interzise: caci daca te loveste pacatul sa declari vreo contestatie in anulare, primesti un ranjet drept in nas: de la procuror, mai intai.. Si asta tine, banuiesc, tot de drept… sau de drepturi?

In acelasi registru, depinde de care parte a baricadei te afli: daca esti avocat, trebuie sa scurtezi. N-are nimeni timp sa-ti asculte nesfarsitele peroratii despre drepturile clientului tau. Vorbesti mult si prost! Si nici nu conteaza : avocatul sau inculpatul, tot una!

Daca, insa, esti procuror, ai toate drepturile din lume: inclusiv de a retine oameni care nu raspund penal sau de a exercita cai de atac neprevazute de lege. Esti crezut din start si nu ti se pun intrebari. Nici nu se revolta nimeni, pe principiul “nu esti nebun sa retii degeaba!”. Si daca totusi esti, ce ne facem?! Cine raspunde? Cine plateste?

Pe vremuri, daca se intampla asta, te intorceai la sector sa mai inveti niste carte. Asta insa, era pe vremuri…

Azi, mai gresesc oamenii, ca volumul de munca e mare! Si lupta cu criminalii si coruptii e grea, dom’ne! Sa nu ne amestecam noi in urmarirea penala, zic! Sa lasam procurorul sa-si faca treaba! Cum o vrea el… Sau cum s-o pricepe! Cu sprijinul organelor statului fara atributii in domeniul urmaririi penale! Oricum, nu intreaba nimeni, cine ar indrazni?!

Stiu: toti gresim! Dar si toti muncim! Cred ca, in acelasi fel, toti ar trebui sa si gandim! Pentru ca nu ne-am nascut infractori. Si pentru ca n-ar trebui sa ne permitem sa zdrobim vieti doar fiindca, la un moment dat, avem niste “suspiciuni” mai mult sau mai putin rezonabile.

Orice s-ar spune despre Romania, refuz sa cred ca suntem un popor de mafioti si corupti sau ce alte etichete ni se mai pun! Doar ca, intr-o inconstienta fara margini, ne batem singuri cu pumnul in piept, ne mandrim exact cu ce ar trebui sa ascundem! Nu sub pres, ci sub probe temeinice, obtinute doar legal! Si doar dupa aceea sa vorbim!

In acest stat in care trecutul pe rosu la semafor se considera amenintare la adresa sigurantei nationale, pe cand vom fi si teroristi, domnilor “tacticieni”, specializati in diverse si nesfarsite supravegheri operative?

Si atunci?! Poate mai avem solutii! Poate mai e o sansa: sa construim puscarii! Sau sa schimbati cate ceva dumneavoastra, domnilor judecatori! Pentru ca in varful pixului, fara suparare, stau vietile oamenilor, prafuite si mutilate intre copertile unor dosare (multe si repetitive) pe care noi, avocatii, le studiem pe un colt de masa, in arhiva. Degeaba, as putea sa spun

Si, pentru ca, in aceasta revolta fara margini si fara scuze care m-a cuprins, nu mai pot indura incalcarea suprematiei dvs pe solutii, va rog insistent, inainte sa devenim toti puscariabili: treziti-va, domnilor judecatori!!! Pentru ca restul nu poate fi tacere! Si nici treaba justitiei divine nu mai poate fi!

preluare luju.ro

NICIUN COMENTARIU