Managerul Spitalului Ploieşti: Casa Județeană de Asigurări are datorii de 3,5 milioane de lei către spital UPDATE

  • UPDATE

Secretarul de stat Raed Arafat a început, luni, verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti. Din echipa de control a Ministerului Sănătăţii (MS) care va analiza situaţia reclamată de chirurgul Dan Oprea mai fac parte un manager de spital, dar şi preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.

Echipa de control a Ministerului Sănătăţii, condusă de secretarul de stat Raed Arafat, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti în jurul orei 10.00 şi a început pregătirea echipelor care vor analiza situaţia reclamată de medicul Dan Oprea, dar şi rezultatul verificărilor făcute până acum la nivel local sau de către reprezentanţii MS.

Raed Arafat a invitat un manager de spital şi pe preşedintele Colegiului Medicilor Prahova să participe la verificările făcute la SJU Ploieşti.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Ploieşti spune că spitalul a cumpărat în acest an medicamente şi materiale sanitare în valoare totală de 10 milioane de lei, are de recuperat de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Prahova restanţe de 3,5 milioane lei şi a oferit servicii medicale de 12 milioane de lei peste valoarea de contract, în condițiile în care unitatea are “arierate zero”.

Astfel, managerul SJU Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, arată, într-un comunicat de presă remis luni, că unitatea medicală are de recuperat de la CJAS Prahova 3,5 milioane lei, reprezentând restanţe pentru servicii medicale prestate în cursul acestui an, până în luna noiembrie.

“Până în prezent, CJAS are să ne plătească o sumă restantă de aproximativ 35 de miliarde de lei vechi pentru servicii medicale efectuate, validate şi recunoscute, plus plata serviciilor medicale efectuate în luna noiembrie, conform contractului”, afirmă managerul SJU Ploieşti.

El susţine că, de la începutul anului şi până în prezent, în spital au fost trataţi şi spitalizaţi, peste valoarea de contract încheiată cu CJAS Prahova, aproximativ 8.000 de bolnavi, pentru care unitatea medicală a cheltuit în total aproximativ 12 milioane de lei.

“Într-un spital cu urgenţe permanente, aşa cum este Spitalul Judeţean, orice sumă restantă conduce, în mod logic, la minusuri în ceea ce priveşte calitatea serviciilor oferite, pe ansamblul lor. (…)Cu toate acestea, spitalul avea la data de 31 octombrie 2013 arierate zero”, mai spune Strâmbeanu.

În condiţiile în care atât pacienţi şi rude ale acestora, cât şi medicii din spital afirmă că unitatea sanitară se confruntă cu lipsa de medicamente şi materiale sanitare, bolnavii fiind nevoiţi să cumpere tratamentele prescrise pe perioada internării, dar şi seringi, branule ori perfuzoare, managerul SJU Ploieşti susţine că anul acesta în spital au fost achiziţionate medicamente şi materiale sanitare de peste 10 milioane de lei, achiziţiile fiind făcute în baza referatelor primite de la şefii de secţii privind necesarul de astfel de materiale.

Banii alocaţi achiziţionării de medicamente şi materiale sanitare în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în anul 2013, au fost în sumă de peste 100 miliarde lei vechi, achiziţionarea acestora făcându-se în urma referatelor de necesitate făcute de şefii secţiilor. Repet ceea ce am mai spus: secţiile trimit necesarul, iar medicamentele şi materialele sanitare sunt cumpărate şi trimise pe secţiile respective. Acesta este circuitul. Insist pe acest aspect pentru că opinia publică trebuie să fie corect informată asupra situaţiei medicamentelor din spital, mai ales atunci când oamenilor li se cer medicamente, pe secţii, pentru a-şi duce tratamentele la bun sfârşit. Eu, ca manager al unităţii, vă prezint sumele, dumneavoastră urmând să concluzionaţi asupra efortului financiar şi, implicit, asupra situaţiei generale.

Adrian Strâmbeanu

manager Spitalul Județean Ploiești

Potrivit datelor furnizate de manager, în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti au fost făcute în acest an 13.500 de investigaţii paraclinice, respectiv computer tomograf şi rezonanţă magnetică nucleară.

În plus, Adrian Strâmbeanu spune că, pe lângă aparatura performantă şi de înaltă performanţă existentă (CT, RMN, angiograf ) sunt în curs de achiziţionare mai multe aparate medicale foarte importante pentru derularea activităţii medicale: aparat radiologie digital, electroencefalograf, video-gastroscop, aparat de intervenţii chirurgicale ORL, aparat anestezie-terapie intensivă, monitoare pentru secţia ATI”, iar spitalul este în faza finală de realizare a unui “contract european pentru achiziţionarea unui sistem informatizat al serviciilor medicale”.

Managerul spune că nu neagă “minusurile prezentate de mass-media, minusuri referitoare, în primul rând, la condiţiile de cazare” şi că “imaginea prezentată în ultimele zile este una care aduce mari deservicii spitalului, dar şi personalului medical, care face eforturi imense pentru tratarea şi salvarea vieţilor oamenilor”.

În finalul comunicatului transmis luni, managerul SJU Ploieşti insistă asupra faptului că “inducerea ideii conform căreia chirurgii sunt obligaţi să folosească bisturie de unică folosinţă pentru mai mulţi pacienţi este nu numai o informaţie periculoasă, ci şi un mare neadevăr”.

La jumătatea săptămânii trecute, o comisie a Ministerului Sănătăţii a început o anchetă la SJU Ploieşti după ce un chirurg din acest spital a vorbit public despre lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare şi despre faptul că chirurgii sunt nevoiţi să folosească “de zeci de ori” bisturiele electrice de unică folosinţă, pe care le sterilizează.

Controlul ar fi trebuit să se încheie vineri, însă ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că ancheta se prelungeşte luni şi marţi.

Luni, la spitalul din Ploieşti este aşteptat subsecretarul de stat Raed Arafat.

R.D.

NICIUN COMENTARIU