Maior: România nu este scutită de atentate teroriste

George Maior

George Maior

Un atentat terorist pe teritoriul României nu este exclus, afirmă directorul SRI, George Maior. Acesta a declarat, duminică seara, că România se află pe harta unor organizaţii teroriste, iar Omar Bakri, a încercat, la un moment dat, să intre pe teritoriul nostru.

Maior a precizat, la Realitatea TV, că ,,sunt semnale pe care şi noi le receptăm, suntem atenţi. Eu am mai spus şi repet acest lucru: nu suntem scutiţi de această ameninţare, ea este în creştere”. „Suntem pe harta unor organizaii importante din domeniul terorismului ca o posibilă ţintă datorită unor dezvoltări legate de prezenţa noastră în Afganistan, a trupelor româneşti în Afganistan, de evoluţiile legate de scutul antirachetă şi suntem foarte atenţi”, a adăugat Maior.

Directorul SRI a precizat că declaraţia lui Omar Bakri nu este una ,,pur retorică”, iar serviciile secrete analizează ,,cu atenţie” această situaţie. ,,Chiar Omar Bakri a fost în analiza serviciului în trecut, a încercat să vină în România, are conexiuni cu România, deci nu este doar un mesaj sau discurs pur retoric, este unul la care ne uităm cu atenţie. Este doar suprafaţa lucrurilor, pentru că repet suntem şi noi la fel ca alte state europene – şi vedeţi ce s-a întâmplat în ultimii ani, atentate în Bulgaria, în Franţa, Norvegia cu tipologii de acţiune diferite, cu motivaţii diferite – deci nici noi nu suntem scutiţi de acest lucru”, a precizat directorul SRI. ,,Încercăm să identificăm ce vulnerabilităţi avem, chiar şi la ultimul CSAT am discutat profund acest lucru şi în prezenţa domului Ponta şi chiar guvernul s-a angajat să ne ajute cu anumite elemente pentru a trata aceste vulnerabilităţi”, a conchis George Maior.

NICIUN COMENTARIU