Mâine, de Sfântul Andrei, 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica

Aproape 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, de Sfântul Andrei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Dintre cei 692.902 de cetăţeni români, sărbătoriţi cu ocazia Sfântului Andrei, 352.496 sunt bărbaţi şi 340.406 sunt femei.

Din totalul româncelor, 286.592 poartă numele de Andreea, 25.397 numele Andra, iar 20.973 – Andrea. De asemenea, 7.084 de femei se numesc Andreia, iar alte 354 Andruţa şi Andruşa.

Potrivit statisticilor puse la dispoziţie de structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea bărbaţilor, respectiv, 331.475, poartă numele Andrei.

Totodată, 12.200 se numesc Andras, 3.262 – Endre, iar 4.212 Andreeas sau Andreas.

De asemenea, statisticile existente la nivel naţional arată că 681 de bărbaţi poartă numele de Andreiu, 13 Andruşa şi Andruţa, iar alţi 23 se numesc Andrieş.

Sfântul Andrei, cunoscut ca Ocrotitorul României, este considerat Apostolul românilor sau creștinatorul poporului român. O.D.

NICIUN COMENTARIU