12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 9:12
No menu items!

Macovei: Nemulţumirile faţă de deciziile Comisiei de etică îi arată eficienţa

spot_img

Monica Macovei spune că circa 30 de persoane nu îndeplinesc criteriile de integritate, motiv pentru care acestea ar trebui să se regăsescă pe listele parlamentare ale ARD. Decizia, recunoaşte Macovei, a atras o grămadă de critici la adresa Comisiei.

„Nu m-am răfuit cu nimeni din partid, am aplicat strict criteriile. Că sunt unii nemulţumiţi, că au apărut aceste atacuri, asta-ţi arată eficienţa”, a declarat preşedintele Comisiei de etică. Macovei a precizat că aproximativ 30 de persoane care voiau să candideze din partea Alianţei România Dreaptă nu vor mai candida. „Au fost înlocuite deja de pe liste 12 persoane de către liderii partidelor ARD, alţii s-au retras, iar unii nici măcar nu şi-au mai depus dosarul când au văzut criteriile”, a spus Macovei. Pe de altă parte, liderul democrat-liberal a subliniat că a votat împotriva candidaturii mai multor candidaţi, dar votul majoritar din comisie le-a fost favorabil. „Sunt 58 de cazuri în care am pierdut la vot, fie cu 3 la, fie cu 4 la 1”. Cu toate acestea, Macovei s-a declarat relativ mulţumită de rezultatele Comisiei. „Este o sămânţă care va rodi. De acum încolo, partidele vor fi mai atente, iar electoratul va fi mai pretenţios”, a spus preşedintele Comisiei. (A.M)