Macovei, în Parlamentul European: “Românii este un popor viu”

Monica Macovei, europarlamentar și fost ministru al justiției, a atacat din nou Guvernul și puterea politică din România, în discursul său din timpul dezbaterii din Parlamentul European privind situația statului de drept din România. Pe lângă atacurile mincinoase și dezinformările cu care a obișnuit deja la Strasbourg și Bruxelles, Macovei, vizibil iritată, și-a punctat discursul și cu agramatisme. “Românii este un popor viu (corect – românii sunt un popor viu – n.r.) și va riposta (sic!) întotdeauna să-și va apere (sic!) democrația.”, a spus Monica Macovei în Parlamentul European. 

Astfel, Macovei a susținut, la dezbaterile din Parlamentul European, că guvernul ar lucra împotriva românilor, că liderii Parlamentului atacă UE și vor să folosească protocoalele cu SRI pentru a scăpa de dosare.

“Dragnea și Tăriceanu atacă acum UE (…), dar românii vor în Europa. (…)Românii este (sic!) un popor viu și va riposta (sic!) întotdeauna să-și va apere (sic!) democrația. Românii suferă din cauza unui guvern care lucrează împotriva lor.”, și-a început discursul Monica Macovei. Un discurs prin care, în contextul dat, a demonstrat cum, din postura de europarlamentar, aceasta “lucrează” împotriva României. 

De altfel, cu două zile în urmă, chiar prim-vicepreședintele Comisiei Europene îi atrăgea atenția în acest sens Monicăi Macovei, pe care o avertiza public în legătură cu demersurile sale nepotrivite. 

Doamna Macovei, mi-ați dat un e-mail despre ce a spus domnul Dragnea despre independența mass-media. Ce ar înseamna să reacționăm la tot ce spun politicienii? Să vedem dacă e o propunere concretă. Nu consider că trebuie să deschidem un dosar pentru independența presei”, a spus Timmermans.

Raluca Dan

 

 

NICIUN COMENTARIU