Măsuri de siguranță pentru meciul România – Olanda

 

Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov şi Brigada Rutieră a Capitalei au luat o serie de măsuri specifice pe timpul desfăşurării meciului de fotbal România – Olanda, care va avea loc marţi de la ora 21, pe Arena Naţională.

Potrivit Brigăzii Rutiere Bucureşti, începând cu ora 18,00, pe str. Maior Coravu va fi permis doar accesul riveranilor şi al celor care au tichet de parcare în zona stadionului.

De asemenea, din cauza afluenţei publicului, se va impune restricţionarea traficului pe bd. Basarabia, începând cu ora 23.00 până la defluirea totală.

În acest context, Brigada Rutieră a Capitalei le solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în perimetrul adiacent stadionului Arena Naţională iar spectatorilor, să opteze pentru mijloacele de transport în comun, renunţând la utilizarea autovehiculelor personale.

Asistenţa medicală la meciul România – Olanda va fi asigurată cu şase ambulanţe, două cu medici şi patru cu asistenţi medicali, potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov, dr. Alis Grasu.

Peste 600 de jandarmi şi mai mult de 250 de poliţişti vor menţine ordinea la meciul de fotbal România-Olanda, care va avea loc marţi seară pe Arena Naţională din Capitală.

Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei emis luni.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18,00, doar pe bază de bilete şi invitaţii. Jandarmeria Capitalei le recomandă suporterilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă. Controlul corporal al publicului la intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Cei peste 250 de poliţişti bucureşteni ce vor fi pe stadion vor acţiona atât pentru menţinerea ordinii publice în proximitatea stadionului, cât şi în alte zone de interes operativ, asigurând totodată accesul auto al riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulaţia rutieră, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

NICIUN COMENTARIU