18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 19:21
No menu items!

Lovitura de stat din Republica Centrafricană, condamnată de ONU

spot_img

Lovitura de stat din Republica Centrafricană, condamnată de ONU

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condamnat duminică preluarea puterii anticonstituţionale de către rebelii Seleka la Bangui şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de orice posibile încălcări ale drepturilor omului, potrivit purtătorului său de cuvânt Martin Nesirky

Rebelii din coaliţia Seleka au preluat duminică controlul asupra capitalei Republicii Centrafricane Bangui forțându-l pe preşedintele Francois Bozize să fugă în Republica Democratică Congo.

În acest sens, potrivit comunicatului Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon “condamnă preluarea puterii anticonstituţionale ce a a avut loc în Republica Centrafricană şi face apel la restabilirea rapidă a ordinii constituţionale”, subliniind că este “profund îngrijorat de rapoartele referitoare la încălcări serioase ale drepturilor omului”.

 Totodată, Naţiunile Unite ”le reamintesc autorităţilor de obligaţiile lor în vederea asigurării siguranţei pentru întreg personalul ONU şi sediile acestora”.

Naţiunile Unite “vor continua să lucreze îndeaproape” cu CEEAC şi Uniunea Africană “pentru a contribui la rezolvarea crizei” din Republica Centrafricană, se precizează în comunicat.

C.I.