14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:10
No menu items!

Locuinţa primarului din Aninoasa, percheziţionată. Edilul, audiat la Poliţie

spot_img

perchezitii

Locuinţa primarului comunei dâmboviţene Aninoasa, Constantin Maricescu, a fost percheziţionată joi, iar edilul şef, audiat în prezent la sediul IPJ Dâmboviţa, spune că în actele de percheziţie scrie că este vorba despre un dosar din 2011, de furt organizat.

Potrivit anchetatorilor, dosarul în care este audiat primarul Constantin Maricescu este instrumentat de DIICOT, edilul precizând că nu cunoaşte acuzaţiile, transmite Mediafax.

„Am fost adus la IPJ Dâmboviţa, într-adevăr, au fost percheziţii la domiciliul meu, dar nu mi s-a adus vreo acuzaţie. Eu nu sunt implicat în nicio infracţiune, nu ştiu nimic, în actele de percheziţie scrie despre un dosar despre care eu nu cunosc nimic, un dosar din 2011, de furt organizat, de persoane care au furat ţevile de la sonde, un caz care nu are legătură cu Aninoasa, comuna pe care o conduc şi nici cu mine, eu nu sunt implicat”, a declarat primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţia şi audierile primarului ar avea legătură cu un caz recent, din luna septembrie, în care au fost arestate preventiv şapte persoane, între care trei şefi de post de Poliţie şi un jandarm.

Constantin Maricescu este primar al comunei dâmboviţene Aninoasa din anul 1996, fiind la al cincilea mandat.

A.V.