27.4 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 18:03
No menu items!

Localităţi fără energie electrică şi drumuri blocate din cauza vântului şi a zăpezii. Ce zone sunt afectate

spot_img

Pe drumurile naţionale 1 şi 1A traficul a fost îngreunat şi chiar blocat preţ de câteva ore, până când utilajele de deszăpezire au reuşit să cureţe stratul gros de omăt de pe asfalt. Nouă localităţi sunt nealimentate cu energie electrică în judeţul Suceava după ce reţeaua a fost afectată de vânt şi zăpadă. De asemenea, circulația pe DN 13 A, între Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc, a fost restricționată miercuri seara pentru mașinile de mare tonaj.

Între Braşov şi Ploieşti, pe ruta Săcele-Cheia, DN1A, mai multe camioane au fost blocate, chiar la limita dintre judeţele Braşov şi Prahova.

Mai multe TIR-uri care trebuiau să ajungă joi dimineaţă cu marfă în Ploieşti dar şi în Capitală au rămas blocate la limita dintre Brașov și Prahova. Şoferii nu au mai putut înainta din cauza zăpezii.

Șoferii au povestit că sunt blocați de mai multe ore și că sărărițele au venit târziu. Utilajele din Braşov au lucrat la foc continuu ca să cureţe drumul.

Aproape de miezul nopţii traficul rutier pe DN1A Ploiești – Brașov s-a reluat, în condiții de iarnă. Şoferii au fost sfătuiţi să nu circule pe această rută fără echipament corespunzător.

Prefectul de Suceava a declarat că, din cauza vântului şi a zăpezii, a fost produsă o avarie la alimentarea cu energie electrică în zona Crucea-Broşteni, iar nouă localităţi sunt afectate. El a menţionat că se intervine pentru remedierea avariei.

Totodată, din cauza zăpezii şi a vântului în noaptea de miercuri spre joi au fost mai multe blocaje temporare pe drumuri şi calea ferată.

Astfel, un copac a căzut pe calea ferată între Valea Putnei şi Pojorâta şi a fost îndepărtat în 30 de minute, perioadă în care două trenuri au stat în aşteptare.

De altfel, două tiruri care circulau pe DN 13 A din Harghita nu au mai putut să-și continue drumul, au rămas blocate și au fost tractate de utilajele de deszăpezire. Stratul de zăpadă de pe carosabil a depășit cinci centimetri, iar extracarosabil măsoară 20 centimetri.

În județul Harghita ninge abundent, iar circulația pe mai multe drumuri se face în condiții de iarnă.