11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:32
No menu items!

Liviu Dragnea, primele declarații publice după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Nu m-am gândit la demisie”

spot_img

Președintele PSD Liviu Dragnea a făcut, luni, într-o conferință de presă organizată la Palatul Parlamentului, primele declarații publice după ce procurorii l-au anunțat că este urmărit penal în dosarul „Teldrum”.

Principalele declarații ale lui Liviu Dragnea:

  •  „Astăzi, am fost la DNA să-mi iau în primire al treilea dosar. Nu pot intra în detalii. Resping toate acuzațiile. Nu am legături financiare cu această societate. În rest, o să vedem pe ce se bazează aceste afirmații”.
  • „Am avut o discuție cu Tăriceanu și mi-a spus să rămân pe poziție și să ne continuăm coaliția. Nu cred că este afectată (coaliția cu ALDE – n.r.), sunt afectat eu. E un risc pe care mi l-am asumat în 2015, când am candidat pentru președinția PSD. Am avut multe mesaje de susținere”.
  • „Am auzit și eu pe la colțuri despre acest dosar. Nu m-am gândit la demisie, am primit mesaje de susținere”, spune Dragnea.
  • „Un miting pentru susținerea mea, nu. Apreciez gestul colegilor mei de a fi acolo dimineață, dacă se va dori să se facă un miting pentru susținerea Guvernului, da”.
  • „Eu nu am fost în nicio comisie de licitație. Vreau să văd ce pun acolo ca și probe pentru a susține aceste afirmații”.
  • „S-a vorbit despre multe lucruri neadevărate, de ce le-a pus acolo (procurorul în dosar – n.r.) fără să verifice, nu știu”.
  • „Sunt oameni care suferă pentru că cineva a generat și generează aceste acțiuni împotriva mea. Nu am făcut niciun grup infracțional”. 
  • „Din păcate, pentru mine și mulți colegi de ai mei nu mai este un secret, este un atac violent. Se vrea preluarea PSD. Sper să se oprească”.
  • „Miza este politică.  Eu vreau să văd dosarul și pe ce se bazează acele incriminări. Știu că oamenii sunt condamnați înainte de a ajunge în fața judecătorilor”.