Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri la Bacău că speră ca Mihai Tudose să rămână premier. El a răspuns astfel unei întrebări legate de declaraţiile din ultimele 24 de ore ale unor lideri social democraţi care spun că în Comitetul Executiv al partidului trebuie să se discute înlăturarea lui Tudose.
“Eu încă sper ca Mihai Tudose să rămână premier”, a declarat vineri Liviu Dragnea, aflat la Bacău. Potrivit Mediafaxa, liderul PSD a răspuns astfel unei întrebări legate de afirmaţiile lui Cătălin Rădulescu privind posibila retragere a susţinerii acordată Guvernului Tudose.
”Asemenea lucruri nu ar trebui să se petreacă într-un Guvern, dar din păcate au evoluat de aşa natură încât ne aflăm într-o sarabandă a declaraţiilor. O cunosc pe Carmen Dan, este un om onest, am rămas foarte surprins când premierul, sub impulsul nervilor şi al situaţiei tensionate, a făcut afirmaţiile respective şi i-a solicitat demisia. Demisia ministrului de Interne din cadrul unui Guvern acceptat de o majoritate covârşitoare a decidenţilor din PSD nu cred că se poate cere la nervi, necesită o discuţie, un acord. Trebuie să vedem dacă cel căruia i se cere demisia a săvârşit un act care trebuie sancţionat cu demisie. Din păcate, evoluţia acestui conflict se îndreaptă spre un deznodământ nu chiar plăcut şi dacă va continua în acest fel, adică un ministru încearcă să ia măsuri într-un minister şi premierul îi cere demisia, mai rămâne ca CEX al PSD să îi ceară demisia premierului. Ce altă cale mai poate fi urmată dacă cea a dialogului constructiv nu este deschisă?”, a spus Dumitru Buzatu.
R.D.