4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 6:26
No menu items!

Liviu Dragnea: Mă voi lupta cu statul paralel, indiferent de ce se întâmplă

spot_img

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv, că nu este de acord cu declaraţiile contestatarilor că a fost prima discuţie serioasă şi deschisă în PSD, informează Mediafax. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, după şedinţa Comitetului Executiv PSD, că atâta timp cât va fi în funcţia de preşedinte al PSD va face tot ce îi stă în putere să lupte cu statul paralel, „indiferent de ce se întâmplă”.

El a precizat că s-a discutat despre amnistie şi graţiere, dar că pe el personal nu îl mai interesează ordonanţa pe acest subiect şi că Guvernul sau Parlamentul, dacă vor, să o dea. „Au vorbit foarte mulţi colegi despre celebra scrisoare a grupului de iniţiativă. S-au emis păreri, puncte de vedere, controverse, au discuta tîntre ei, unii colegi s-au completat, alţii s-au contrat. Nu sunt de acord că este prima şedinţă în care se discută serios în PSD. Am avut o mulţime de şedinte în care s-a discutat ore în şir, foarte deschis şi foarte profund”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a explicat şi de ce a supus la vot primul punct al scrisorii, care vorbea despre demisia sa.

„Mi-aş dori şi am şi spus colegilor mei, că nu vreau să mai avem astfel de şedinte în care să vorbim despre lucruri, despre faptul că dezbatem în partid, dar de fapt nu dezbatem. Cred că avem un mandat serios în faţa cetăţenilor, pentru a duce la capăt nişte angajamente pe care ni le-am luat cu toţi în ceea ce priveşte statul de drept în România şi respectarea drepturilor omului. S-a spus prea mult, s-a minţit prea mult în ultimele 10 zile, s-a manipulat prea mult şi nu aveam de ce să nu supun la vot esenţa acelei scrisori, pentru că aceea era de fapt miza”, a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea aminteşte de „Arta Războiului”: Fac tot ce pot pentru a destructura acest sistem odios

„Am vorbit astăzi cu colegii mei despre motivele pentru care trebuie să îmi dau demisia. Unul dintre motivele principale era că am deschis prea multe fronturi, cu Iohannis un iubitor de PSD şi un sprijinitor al Guvernul PSD ALDE, cu SPP, DNA, cu rezist. Am spus că niciodată nu pot să accept ca PSD, cel mai mare partid din Europa să devină sau să redevină o unealtă a acestui sistem odios”, a declarat Liviu Dragnea.

„Am spus-o la o zi după condamnare, că atât cât voi mai fi în această funcţie o să fac tot ce pot pentru a destructura acest sistem odios care a distrus vieţi din România. Un coleg mi-a spus că a citit scrierile lui Sun Tzu, Arta Războiului, şi spunea că nu trebuie să deschizi multe fronturi. Tot unul dintre colegii mei spunea că protocoalele sunt legale, după care spunea că nu sunt legale, că apoi plictisim populaţia. Sigur că dacă nu vorbim despre ele nu putem elimina situaţiile din România despre care nu vorbeşte nicio ambasadă”, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a spus că a vorbit, prin telefon cu organizaţiile din teritoriu, iar membrii de partid i-au cerut să nu demisioneze.

Dragnea: Nu mă mai interesează OUG privind amnistia. Vor s-o dea şi când vor s-o dea, e problema lor

„Am discutat despre amnistie şi graţiere. Le-am spus că pe mine personal nu mă mai interesează OUG privind amnisita. Vor s-o dea şi când vor s-o dea, e problema lor. Premierul Dăncilă a rezistat”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a precizat că problemele persoanelor care au avut de suferit din cauza protocoalelor pot fi rezolvate fie prin ordonanţă a Guvernului, fie prin lege în Parlament.

„În acelaşi timp, nimeni nu a reuşit să răspundă la o întrebare esenţială. Care este de fapt rezolvarea tuturor nenorocirilor generate de funcţionarea acelor echipe mixte, de emiterea, adoptarea acelor protocoale? Nimeni nu a răspuns la întrebarea ce facem cu probele obţinute nelegal? Nimeni nu a putut răspunde la întrebarea cum putem ridica presiunea de pe judecătorii care au dosare in rem sau in personam. Dacă răspunsul e amnistie prin OUG? Atunci să o dea. Dacă răspunsul e lege prin Parlament, atunci susţin”, a completat Dragnea.

Dragnea: Am cerut să îmi spună dacă de mâine nu mai exist, aceste instituţii iau în braţe PSD?

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri că şi-a întrebat colegii dacă nu va mai exista persoana sa, instituţiile statului vor reacţiona altfel faţă de PSD. Dragnea a afirmat că va continua lupta, „indiferent că doamna Tarcea pune presiune pe un complet pentru a avea”.

„Le-am cerut să îmi spună dacă de mâine nu mai exist, sunt radiat din evidenţa populaţie, cu CNP, de a doua zi aceste instituţii o să ia în braţe PSD, o să sprijine finalizarea legilor justiţiei, codurile penale? Nu, pentru că ele odată adoptate, în lumina CEDO, deciziilor CCR, intrate în vigoare îi fac pe toţi să plătească, toţi cei care au făcut rău în această ţară. Am întrebat – vor ca un om să fie în continuare condamant la inchisoare pentru că a îndemnat oamenii la vot, sau în baza unor studii sociologice. Am întrebat dacă pot susţine aşa ceva. Nu am primit răspuns la această întrebare”, a declarat Liviu Dragnea.

„Legea offshore este luată exact după modelul din Germania. Luni intră în plen la Senat, marţi ajunge în comisii la Cameră şi miercuri vrem să intrăm cu votul final la Camera Deputaţilor. Nu am cedat cu privire la condiţiile puse în acea lege şi condiţii acceptabile pentru cei care investesc. Sigur că m-am întrebat şi eu de ce şi colegii prezenţi aici şi cei din ţară au susţinut că trebuie să continui. Nimeni nu mai poate avea inconstienţa să se lase ciuruit în asemenea hal şi să continue lupta cu acest monstru. Indiferent că doamna Tarcea pune presiune pe un complet pentru a avea”, a mai spus Dragnea.

Dragnea, despre remaniere: Dacă nu are calitate de bun comunicator, nu trebuie să rămână în Guvern

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seară, că după referendum va mai fi o şedinţă CEX PSD în care se va discuta remanierea, precizând că un ministru care nu are calitate de bun comunicator nu trebuie să rămână în Guvern.

„În ceea ce priveşte remanierea, i-am consultat pe colegii mei când cred că e bine să fie făcută şi aproape în unanimitate au zis că după referendum. Oricum doamna premier începuse o evaluare şi după referendum vom avea o şedinţă a Comitetului Naţional care va hotărî cine va rămâne în Guvern şi cine nu. O să spun în Cex (remaniere Paul Stănescu – n.r.) O să cer imperativ la acel Cex ca una dintre calităţile obligatorii pentru membrii Guvernului să fie buna comunicare. Dacă nu are calitate de bun comunicator, nu trebuie să rămână în Guvern”, a declarat liviu Dragnea.

Liderul PSD a precizat că nu mai poate comunica în numele miniştrilor care nu ştiu să o facă.

„Miniştri care se ascund în Guvern, fug de presă, nu pot fi . Eu nu mai vreau să fiu purtător de cuvânt al ministerelor, fiecare trebuie să comunice deciziile pe care le-au luat”, a completat Dragnea.

Dragnea despre fotografia publicată de Ponta: Maior e arhivarul de serviciu. Să dea toate pozele

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri că „arhivarul” fotografiilor de la evenimentele SRI este George Maior, fost şef sal SRI şi actual ambasador în SUA şi îi sugerează să le facă publice pe toate. Dragnea l-a catalogat pe Victor Ponta turnător, spunând că şi el a ajuns pe acea canapea.

„A continuat şirul de poze ale unui turnător. Nu am ascuns că am participat la multe întâlniri. Ponta a numit-o (n.r.: pe Laura Codruţa Kovesi). Pe canapeaua aia, eu le-am cerut, i-am cerut lui Maior, că el este arhivarul de serviciu, să dea toate pozele. Pe canapeaua aia au stat mulţi. A venit Kovesi, apoi Ponta. Acolo s-au discutat foarte multe lucruri ca la evenimentele de acest gen. I-am spus că dacă are poze cu noi îmbrăţişati, să le dea”, a declarat Liviu Dragnea.

Fostul lider al PSD Victor Ponta a postat, joi, pe Facebook, o fotografie în care Liviu Dragnea apare alături de George Maior, Laura Codruţa Kovesi şi Gabriel Oprea, susţinând că liderul social-democrat este asemeni unui ”pilot nebun şi disperat gata să distrugă tot”.

Dragnea,despre acuzarea jandarmilor: Acţiunea Parchetului are ca motiv timorarea forţelor de ordine

 Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, după şedinţa CEX, că acţiunea Parchetului General de a-i pune sub acuzare pe şefii Jandarmeriei are drept motiv timorarea forţelor de ordine, convingerea sa fiind că aceştia au reacţionat legal.

„Convingerea mea e că jandarmii au reacţionat legal. După părerea mea, această acţiune a Parchetului General are ca motiv timorarea forţelor de ordine. Nu am văzut o acţiune împotriva celor care au fost violenţi şi au lovit”, a declarat Liviu Dragnea, solicitat să comenteze punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei Române.

Parchetul General a anunţat, vineri, că şeful Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, prim-adjunctul instituţiei, Sebastian Cucoş, dar şi şeful Jandarmeriei Capitalei şi coordonatorul intervenţiei forţelor de ordine în Piaţa Victoriei pe 10 august, Laurenţiu Cazan, sunt urmăriţi penal în dosarul violenţelor de la miting. Procurorii au mai transmis că ordinul de evacuare a Pieţei Victoria a fost dat cu încălcarea legii, ora 23:11 fiind consemnată în mod nereal, şi că un secretar de stat din Ministerul de Interne a exercitat presiuni asupra prefectului Capitalei pentru semnarea ordinului.

Dragnea, după şedinţa CEx: Nu am cum să mă îndoiesc de aptitudinile doamnei Dăncilă

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi-a arătat vineri din nou susţinerea pentru premierul României, Viorica Dăncilă, spunând că are încredere în aptitudinile sale şi a făcut bine că nu a ieşit public în aceste zile.

„Nu am cum să mă îndoiesc de aptitudinile doamnei Dăncilă. Dumneai este responsabilă, sinceră, grija ei e pentru guvernare. A fost şi motivul pentru care nu a ieşit în acest zile. Foarte bine că nu a ieşit în aceste zile. Are susţinerea mea totală. După remaniere o să discutăm despre miniştri care pleacă sau rămân”, a declarat Liviu Dragnea.

Relatare a agenției Mediafax