9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 0:09
No menu items!

Liviu Dragnea: Eu nu am nicio problemă cu justiția. Nu știu dacă e un atu sau o vulnerabilitate

spot_img

Prezent în teritoriu, în Oaș și Baia Mare, președintele interimar al PSD Liviu Dragnea, condamnat în primă instanță cu suspendare, spune că nu are nicio problemă cu justiția

Liviu Dragnea_SZ

Eu n-am nicio problemă cu justiția, nu știu dacă e un atu sau o vulnerabilitate. Doar că partidul era într-o situație în care mi s-a cerut să intervin și nu am putut să nu fac lucrul acesta pentru că aș fi trăit toată viața cu un regret că atunci când mi s-a cerut să intervin și să pot să ajut, n-aș fi făcut-o de teamă sau din lașitate. Mi-am asumat aceste riscuri. E foarte greu să spună cineva dacă procesul meu e un atu sau o vulnerabilitate, chiar e greu de spus. Totuși este vorba despre o condamnare pentru că am îndemnat lumea să vină la vot, dar nu vreau să comentez decizia instanței; numai că ea a tulburat foarte mult oamenii din partid și din afara partidului. Până la urmă ce e important este că putem reconstrui acest partid, putem reașeza acest partid. Îl susțin în continuare pe Victor Ponta, l-am asigurat de tot sprijinul partidului și sper ca acum să se poată ocupa mai bine de Guvern neavând și problemele partidului în minte. Cred că era foarte greu să țină aceste două lucruri și sperăm că începând cu luna septembrie, și în Parlament lucrurile vor fi mult mai clare, mai așezate.

Liviu Dragnea, președinte interimar PSD

Liviu Dragnea a mai declarat, în urmă cu o zi, că ministrul Justiției, Robert Cazanciuc are tot sprijinul său. Declarația venea în urma cererii lui Victor Ponta în ședința de guvern, care i-a spus lui Cazanciuc că dacă nu se iau măsuri în cazul de la Vaslui, să-și dea el demisia.

În acest context, Liviu Dragnea a mai spus că nu vrea să mai vadă politicieni comentând dosare sau sentinţe şi a precizat clar că justiţia nu este un subiect de discuţie.

Liviu Dragnea este condamnat în primă instanță în dosarul Referendumului, la 1 an de închisoare cu suspendare. Contestația la această decizie se va judeca din toamna aceasta, la Înalta Curte, președintele completului de judecată fiind Livia Stanciu, președintele ÎCCJ.