7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 9:41
No menu items!

Liderul PNL Dan Motreanu, urmărit penal în dosarul lui Bîgiu

spot_img

Deputatul liberal este acuzat de spălare de bani

Dan Motreanu (7)

Prim-vicepreședintele PNL, deputatul Dan Motreanu, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție pentru folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere în partid, în scopul obținerii unui folos necuvenit și spălarea banilor.

Potrivit anchetei, „în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău”. Din banii primiți, aproximativ 700.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare, denunțătorul i-a dat fostului consilier prezidențial, George Scutaru, deputat la data faptelor, 170.000 euro, iar 250.000 euro i-a fost remisă lui Dan Motreanu. Potrivit procurorilor, ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților PNL. Există date că proveniența și modul în care s-au obținut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani.

Acest dosar a pornit de la ancheta față de fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu.

Andrei Tudor