15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 19:22
No menu items!

Liderii zonei euro au ajuns la un acord pentru salvarea Greciei. Măsuri dure de austeritate pentru Atena

spot_img

Grecia euro

Liderii zonei euro au ajuns luni în unanimitate la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali – Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană, a anunțat președintele Consiliului European Donald Tusk. Valoarea bailoutului este deaproximativ 87 de miliarde de euro, pe trei ani.

Acesta este al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani și are ca scop evitarea unui faliment de stat al Greciei și ieșirea din Zona Euro. Acordul a fost găsit după circa 17 ore de negocieri, începute duminică după-amiază.

Accesul Greciei la fonduri va depinde de Parlamentul Greciei, care, în următoarele zile, va trebui să treacă o serie de legi prin care să accepte creșterea TVA, liberalizarea piețelor și o serie de privatizări.