19.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 9:40
No menu items!

Liderii lumii, serviți oficial, la ONU, cu deșeuri alimentare. FOTO

spot_img

Liderii mondiali participanți la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite au avut parte de o surpriză de proporții când au luat dejunul, duminică, chiar la sediul instituției.

Obișnuiți cu mâncăruri alese, gătite de Chefi celebri, în restaurante exclusiviste, liderii lumii au fost serviți doar cu „deșeuri alimentare”, gătite de doi bucătari, dintre care unul, fost Chef la Casa Albă. Cei doi au preparat dejunul în întregime din alimente care altfel ar fi fost aruncate la gunoi, pentru a arăta risipa incredibilă din alimentația modernă și rolul său în schimbările climatice.

Dejunul de la sediul ONU din New York a constat dintr-un hamburger vegetarian făcut din pulpă de fructe presată care, de obicei, este aruncată. Burgerul a fost însoțit de cartofi pai, creați din porumb bogat în amidon care este de obicei folosit pentru hrănirea animalelor.

Aceasta este o masă tipic americană, dar complet modificată. În loc de carne de vită, vom mânca porumb cu care se hrănesc vitele. Provocarea este de a crea ceva cu adevărat delicios, din ceea ce ar fi fost aruncat în mod obișnuit

Dan Barber
bucătar din New York care deține restaurantul Blue Hill

Dan Barber a conceput meniul împreună cu Sam Kass, fostul bucătar al Casei Albe, care s-a aflat în prima linie a campaniei antiobezitate „Let’s move”, lansate de Michelle Obama. Sam Kass a gândit acest concept de meniu din deșeuri alimentare din perspectiva conferinței internaționale cu privire la schimbările climatice care urmează să se desfășoare la Paris la sfârșitul acestui an.

Toată lumea a descris în unanimitate aceste negocieri ca fiind cele mai importante din viața noastră. Însă deșeurile alimentare nu au fost discutate în acest stadiu, în afara unor cercuri restrânse

Sam Kass
fost bucătar la Casa Albă

Zeci de lideri mondiali au luat parte la această masă, co-prezidată de președinții francez Francois Hollande și peruvian Ollanta Humala, în cadrul summit-ului cu privire la dezvoltare, organizat timp de trei zile la ONU, înainte de conferința internațională de la Paris.

ONU invită rar bucătari din afară, dar a fost făcută o derogare de la acest obicei pentru Sam Kass și Dan Barber, în ciuda măsurilor de securitate crescute pentru Adunarea Generală a organizației internaționale, notează AFP.

Potrivit cifrelor ONU, 28% din terenurile agricole din întreaga lume servesc producției de alimente care mai târziu vor fi aruncate sau se vor pierde. Astfel de pierderi anuale sunt echivalente cu 3,3 miliarde de tone de carbon, cantitate care dacă acestea ar fi produsă de o singură țară, aceasta ar deveni cea mai mare producătoare de emisii de carbon după China și SUA.

Este chiar de neconceput ineficiența sistemului modern de alimentație având în vedere magnitudinea acestuia. Ideea unei mese pe bază de deșeuri nu ar fi putut exista în secolul al XVIII-leaFP. Prepararea unei farfurii cu mâncare în lumea occidentală generează o mulțime de deșeuri, deoarece ni le permitem

Sam Kass

De altfel, bucătarul Dan Barber a deschis în acest an un restaurant la New York bazat pe meniuri preparate din ceea ce se considera până acum că sunt deșeuri alimentare. Volumul acestui tip de deșeuri este mai important în SUA deoarece această țară are resurse agricole mari.

Dan Barber speră că evenimente precum acest prânz pentru șefii de stat va schimba treptat cultura alimentară a întregii populații. Obiectivul pe termen lung este de a nu se mai putea concepe nici o masă fără deșeuri alimentare. „Nu se poate proceda ca la lecție, dar se poate face acest lucru apelând la hedonism, pregătindu-le acestor lideri o masă delicioasă care îi va face să reflecteze și să spună mai departe”, a conchis Barber.

Emanuel Stan