Lideri ai coaliției îi cer lui Augustin Lazăr anchetă în cazul hărțuirii lui Valer Dorneanu

valer dorneanu, precizari, presedinte ccr, petre lazaroiu

Doi lideri ai coaliției de guvernare îi cer procurorului general al României, Augustin Lazăr, deschiderea urgentă a unei anchete privind hărțuirea președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, de către un grup de protestatari #rezist.

Alexandru Băișanu, deputat și vicepreședinte ALDE, consideră că „violența de limbaj, alături de hărțuirea unor unor oficiali ai statului român, este inadmisibilă pentru o societate europeană”.

„Incidentul care l-a avut în centru pe domnul Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, reprezintă o consecință a încurajării unor atitudini care nu fac decât să incite la violență de limbaj, ce poate oricând degenera în violență fizică. Violența de limbaj, alături de hărțuirea unor persoane, a unor oficiali ai statului român este inadmisibilă pentru o societate europeană.

Nu este pentru prima dată când persoane care se prezintă drept protestatari, lideri ai manifestațiilor publice, acționează împotriva unor oficiali ai statului. Dacă în luna iunie vedeam o parte din aceleași persoane agresând un parlamentar, acum avem de a face cu hărțuirea președintelui CCR. Aceste situații nu pot fi neglijate la nesfârșit de către instituțiile abilitate. Este necesar ca organele de ordine, procuratura să ia măsuri. Procurorul general, cel preocupat mai degrabă de bătăliile sale politice, în virtutea atribuțiilor pe care le are, ar trebui să se autosesizeze.

Indiferența instituțiilor de ordine și a procuraturii față de aceste acțiuni nu face altceva decât să creeze premisele unei stări de violență, cu urmări care sunt imprevizibile. Asistăm la o puternică radicalizare a grupurilor de protestatari, iar această atitudine poate oricând să degenereze. Încurajarea unor asemenea atitudini reprezintă o eroare, iar ea poate duce la situații de violență. În acest sens, este și responsabilitatea factorului politic, a liderilor de opinie, pentru a descuraja aceste atitudini și comportamente care nu fac cinste unui stat european”, a transmis Alexandru Băișanu, vicepreședinte ALDE.

Și vicepreședintele PSD, Adrian Țuțuianu, a cerut o anchetă imediată. „Considerăm că într-un stat de drept, preşedintele CCR trebuie să se bucure de protecţia legii şi a instituţiilor statului, că această Curte Constituţională este garantul stabilităţii statului român şi respectării Constituţiei. Asemenea atacuri la adresa unui demnitar sunt inacceptabile. În acest context, cred că procurorul general al României avea obligaţia să reacţioneze la fel de prompt cum a făcut-o în alte situaţii mai convenabile şi cred că trebuia să deschidă o anchetă penală şi să ia măsurile care se impun”, a declarat Adrian Ţuţuianu. 

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU