24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:59
No menu items!

Lider interlop din Timișoara, pus în libertate

spot_img

sorin-udrea

Magistrații Tribunalului Timiş l-au pus în libertate marți pe Sorin Udrea, liderul unei grupări specializate în infracţiuni cu violenţă, arestat în iunie într-un dosar de criminalitate organizată. Decizia Tribunalului nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara.

„Tribunalul Timiş a înlocuit măsura arestării preventive pentru Sorin Udrea, Viorel Cosma şi Stelian Mocanu, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, respectiv Timişoara, Dumbrăviţa şi Moldova Nouă, fiind totodată obligaţi să respecte anumite condiţii stabilite de instanţă. Tribunalul Timiş a menţinut, totuşi, decizia de arestare preventivă pe numele lui Caius Gazibara”, a declarat Lavinia Biriş, purtător de cuvânt al instanței.

Aceasta a precizat că decizia Tribunalului Timiş poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara, în termen de 24 de ore de la comunicare.

Sorin Udrea este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă, şantaj, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, efectuarea fără drept de operaţiuni cu arme şi muniţii, complicitate la tâlhărie în formă calificată, braconaj în formă calificată şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

R.D.