22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:27
No menu items!

Legumicultorii români vor primi despăgubiri de la UE, după blocarea exporturilor către Rusia. Pagube estimate la 10 mil. €

spot_img

Producătorii sunt afectați direct, prin blocarea pieței, și indirect, prin reducerea prețurilor

irimescu

Legumicultorii români vor primi despăgubiri de la Comisia Europeană pentru pagubele suferite în urma embargoului impus de Federația Rusă la importurile de produse alimentare din UE, a declarat Achim Irimescu, reprezentantul României pe lângă executivul comunitar, potrivit Agerpres.

Evaluările actuale privind pagubele sunt de 10 milioane de euro pentru 22.000 de tone de legume aflate pe stoc.

”Sectorul de legume și fructe din România este singurul sector afectat de embargoul Federației Ruse. Până în prezent, pagubele sunt estimate la circa 10 milioane de euro pentru 22.000 tone de legume, respectiv castraveți, roșii, care sunt deocamdată pe stoc pentru că producătorii nu mai găsesc piață de desfacere. De asemenea, prețurile s-au redus cu circa 16 eurocenți pe kilogram”, a afirmat Irimescu.

România a cerut Comisiei Europene aplicarea unei măsuri de criză, în condițiile în care Politica Agricolă Comună (PAC) are un instrument de intervenție, Fondul de Criză, care dispune de 433 de milioane de euro pentru sprijinirea producătorilor europeni.

”România a cerut să se aplice aceleași măsuri ca în 2011, când a fost criza castraveților cu E-coli. Comisia va face evaluări și va comunica oficial săptămâna viitoare măsurile propuse, după care, în circa două săptămâni, va adopta un regulament. Probabil, măsura se va aplica și retroactiv pentru cine poate să justifice, adică înainte de data adoptării regulamentului și nu doar pentru membrii organizațiilor de producători ci și pentru ceilalți producători. După ce se adoptă regulamentul trebuie comunicate datele Comisiei și pe baza lor se stabilește modul și valoarea despăgubirilor. Pe data de 5 septembrie va mai fi un Consiliu de Miniștri”, a mai spus Irimescu.

Măsura de sprijin pe care o va adopta CE va fi sub formă de retragere și promovare așa cum s-a decis recent pentru piersici și nectarine, ceea ce înseamnă că legumele vor fi distribuite gratuit la cantine sau spitale.

Cele mai afectate țări de embargoul Federației Ruse, pe total produse agroalimentare, sunt Lituania cu 900.000 de tone de produse, Polonia — 800.000 de tone, fiind urmate de Germania, Olanda, Danemarca, Spania și Finlanda. Numai pe fructe, cele mai afectate țări sunt Polonia, Lituania, Spania, Belgia și Grecia, iar la legume Lituania și Polonia.

Aurel Tănase, directorul general al Organizației Interprofesionale Naționale Prodcom Legume-Fructe din România, a declarat luni că producătorii de legume și fructe se află în imposibilitatea de a mai valorifica producția anului 2014 din cauza invaziei de legume-fructe destinate inițial pieței rusești și care, în urma embargoului, au luat intrat pe piața românească, blocând comerțul intern și intracomunitar pentru operatorii români.

În 2013, exporturile din România către Rusia din sectorul alimentar au fost de 41 milioane de euro și a constat doar în produse vegetale. Pentru produse de origine animală, impactul este indirect, prin reducerea prețurilor pe piața unică.

S.Z.