15.3 C
București
joi, 2 mai 2024 - 0:46
No menu items!

Legea pensiilor se modifică din nou. Cine va beneficia de majorări

spot_img

Noile măsuri vor fi aplicate de anul viitor

pensionari

Anumite persoane care au muncit în grupele I şi II de muncă, precum şi în condiţii deosebite sau speciale vor beneficia de o majorare a pensiei. Prevederile sunt cuprinse într-un act normativ publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit noilor reglementări (Legea nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), persoanele care au lucrat în condiţii mai grele de muncă şi s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia, de anul viitor, de o majorare a pensiilor. Actul normativ a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 504 din 8 iulie.

Practic, noua lege vizează persoanele care au lucrat în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale, înainte de 1 ianuarie 2011 (dată la care a intrat în vigoare noua Lege a pensiilor).

R.D.