18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:32
No menu items!

Legea celor 17 secunde sau Legea atracției Universului

spot_img

Universul răspunde întocmai gândurilor noastre

fericire

Legea atracţiei Universului funcționează pe principiul potrivit căruia tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, se întâmplă pentru că este atras de noi. Totul vine către noi prin prisma imaginilor din mintea noastră. Este vorba despre ceea ce gândim, iar gândurile noastre atrag spre noi ceea ce ni se întâmplă. Suntem ceea ce gândim şi atragem lucrurile la care ne gândim cel mai mult. În acest mod, gândurile devin lucruri. În 17 secunde.

Problema celor mai mulți este că se gândesc la ceea ce nu vor, la neplăcerile de care vor să scape și se tot îngrijorează că acestea apar mereu în viaţa lor. Gândurile, ca procese ale minții, emit un semnal electromagnetic, care îndreaptă spre noi ceea ce le seamănă. Dacă ne gândim mereu la datorii, semnalul se transmite în univers şi asta vom avea mereu. Concentrarea asupra unui lucru cu pasiune grăbește realizarea lui.

Gândurile determină sentimentele. Emoţiile ne indică ceea ce atragem: dacă gândim pozitiv şi avem emoţii pozitive (bucurie, mulţumire, bunătate, dărnicie etc), atragem către noi oameni pozitivi, evenimente şi situaţii pozitive. Dacă gândim negativ şi avem emoţii negative (furie, ciudă, ură, dezamăgire, egoism, deznădejde etc), atragem către noi oameni răi, mânioşi etc. şi situaţii negative. Fizica cuantică funcționează pe principiul „nu poţi avea un univers fără a intra în el cu mintea”, pentru că mintea noastră creează de fapt lucrul perceput.

Nu trebuie să funcționăm pe ideea „trebuie să fac ceva să scap de aceste lucruri”, pentru că luptând împotriva a ceea ce nu dorim sporim energia acelor lucruri şi le atragem către noi. Celebrul psiholog Carl Gustav Jung spunea că „rezistenţa împotriva unui lucru îl face să persiste”. Secretul este să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim, nu pe ceea ce nu ne dorim.

Cu toţii avem un trecut, cu lucruri mai bune sau mai rele, dar cel mai important important este ce alegem să facem în prezent – să ne concentrăm pe lucrurile negative din trecut sau pe ceea ce ne dorim cu adevărat acum. Trebuie să ne gândim cu adevărat la ceea ce ne dorim, să generăm în propria fiinţă sentimente de armonie şi fericire. Astfel, ne putem elibera de modelele ereditare, de convingerile sociale şi culturale, puterea din interiorul nostru este mai mare decât puterea din exterior. Legea atracţiei Universului ne va răspunde.

17 secunde pănă la ce ne dorim

Legea celor 17 secunde (Legea atracției) spune că menţinerea concentrării asupra unui gând, timp de 17 secunde, fără a-l bloca cu alt gând, va aduce lângă gândul nostru iniţial un altul de exact acceași formă, mărime, ton sau vibraţie. După 17 secunde, aceste două gânduri identice se vor combina, iar energia rezultată din „combustia” lor se va manifesta în noi sub formă de entuziasm sau interes. Cele două gânduri devin unul, mai mare, mai evoluat, cu o vibraţie mai înaltă. Dacă menținem concentrarea încă 17 secunde, la secunda 34, gândul nostru rezultat din cele două, va atrage un alt gând, cu o și mai mare vibrație. Putem face asta până la secunda 64, astfel că gandul final va avea o vibrație uluitoare care, la figurat fie spus, poate muta munții din loc, dar, concret, poate avea un mare efect asupra manifestării fizice.

Imaginați-vă cum ar fi să vă construiți o casă. Nu puteți de unul singur și chemați în ajjutor prieteni, specialiști, constructori care împreună o pot ridica într-un timp cu mult mai scurt decât atunci când vă străduiați singuri.

Atunci când ne aliniem energia la energiile creatoare de lumi şi civilizaţii, atunci nu mai suntem în contradicţie cu centrul nostru creator, cu esența noastră, putându-se întâmpla adevărate miracole.

Chiar dacă 17 secunde par ușor de străbătut, veți observa că, pe la jumăătatea drumului, un alt gând de frecvență joasă ne va anula gândul inițial, de frecvență înaltă. Cei mai mulți nu reuşesc să termine un gând, o dorinţă, fără să creeze, simultan, vibraţii contrare dorinţei iniţiale. E ca atunci când începem o activitate și nu reușim să o ducem la capăt pentru că ne apucăm de altele între timp. Dacă putem rezista tentaţiei de autosabotare, putem cu adevărat să obţinem o modificare a realităţii.

Motivul pentru care este dificil să nu cădem victime atât de repede gândului contrar este că am fost educaţi să fim obiectivi, să cântărim cu atenţie ceea ce este pro şi contra, avantajos şi dezavantajos.  Contrastul este esenţial pentru luarea de decizii, însă odată ce o decizie a fost luată, odată ce îţi concentrezi atenţia asupra deciziei tale şi te străduieşti să obţii gândul pereche pentru vibraţia gândului tău, Universul se va alinia în aşa fel încât să îţi ofere şansă şi ajutorul de a obţine ceea ce doreşti.

Cei care sunt obişnuiți să gândească din când în când, lăsând doar să le treacă prin minte diverse gânduri ca niște meteoriți, acceptă și înțeleg foarte greu această teorie. Este mult mai uşor să priveşti viaţa ca la televizor, adică doar să observi, să recepţionezi ceea ce ţi se oferă, decât să îţi oferi în mod determinat propria ta proiecţie, a propriilor tale gânduri.

Atunci când avem o dorinţă, când ne-am gândit la ceva şi am ajuns să dorim ceva, în momentul apare gândul „nu se poate”, acesta se angrenează și el frecvenţei rapide a dorinţei iniţiale. Este ca atunci când introduci un băț printre spițele roții unei biciclete. Poți provoca un accident serios biciclistului.

Fiecare om este un creator în această lume, iar dezvoltarea capacităţii mentale este un lucru de dorit, având grijă să folosim întotdeauna corpul emoţional drept monitor.

Olimpia Diaconiuc