17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 21:09
No menu items!

Legea Big Brother a intrat în vigoare

spot_img

Monitorizarea comunicațiilor electronice a devenit, de vineri, oficială, prin intrarea în vigoare a Legii Big Brother, publicată în Monitorul Oficial.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cunoscută ca Legea Big Brother. Camera Deputaţilor a adoptat, pe 23 septembrie, cu 187 voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 22 de abţineri, proiectul legii.

Actul normativ, asumat de liderii partidelor parlamentare în baza unor consultări care au avut loc la Cotroceni în luna mai a acestui an, prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor fi şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării. Potrivit legii, prelucrarea datelor de trafic, în scopul stabilirii obligaţiilor contractuale ce privesc abonaţii serviciilor de comunicaţii cu plata în avans va fi permisă până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data efectuării comunicării.

Accesarea datelor se va putea face într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau cu autorizarea prealabilă a judecătorului.

Legea mai stabileşte că atunci când sunt transmise în format electronic, solicitările şi răspunsurile se semnează cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, pentru asigurarea integrităţii datelor.

Cea mai contestată prevedere stabilieşte că, la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii de reţele electronice destinate publicului pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia informaţiilor cu caracter personal.

În ultimii cinci ani, au existat mai multe variante ale Legii Big Brother, însă anumite articole au fost respinse de Curtea Constituţională pe motiv că încalcă drepturile şi libertăţile individului. Chiar și Curtea Europeană de Justiție a invalidat Directiva Europeană privind stocarea datelor de trafic.

Valeriu Motoc