Laura Codruța Kovesi pleacă de la DNA. Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în conformitate cu decizia Curții Constituționale a României (CCR). 

Anunțul a fost făcut, luni, de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi. 

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.

Şeful statului a atras atenţia că, indiferent de numele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie are obligaţia să-şi continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanţă.

“Klaus Iohannis consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept”, a mai spus Dobrovolschi.

În opinia preşedintelui, judecătorilor constituţionali le revine “responsabilitatea uriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989”.

“Hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept”, a mai transmis Iohannis.

NICIUN COMENTARIU