“Lăcomia strică omenia”, iar “prietenul la nevoie se cunoaște” / VIDEO

Să vă uitați câte rude aveți la evenimentele vieții! Câte rude sar când aveți un necaz, când faceți o casă, când aveți o boală, când aveți o primejdie. Știți care este răspunsul așa-zișilor prieteni sau cunoscuți: “Nu te-am deranjat, știam că ai greutăți și nu am vrut să te mai încurc!”

Puteau să te “încurce”, dar nu au vrut să te încurce, puteau să te ajute, nu au putut…erau ocupați cu alte lucruri mai importante!

Timpul trece, curg evenimentele vieții, crești copii, ai datorii, bănci care te îngrămădesc și te încâlcesc, rămâi șomer și ai nevoie de un loc de muncă, de un sprijin, de un sfat, de un ajutor.

Cine vine să te întrebe: “Ce faci frate?”

Poate ai nevoie de un ban, de o pâine, de un prieten?

Încercând, abia atunci îți dai seama câți oameni, în câtă lumea!

Însă, atunci când moare cineva și au rămas atâtea lucruri în urma moștenirii, case, grădini, bani sau altă avere, atunci abia vom vedea și ne vom cunoaște arborele genealogic al familiei noastre, așa ca la Matei – de trei ori câte paisprezece neamuri – , căci, “unde este hoitul mirosind, vin și corbii croncănind”, zice proverbul.

O învățătură de viață
Morala: “Când alergăm în zadar după lucruri care nu folosesc și nu avem măsura lucrurilor, ne autodistrugem!

Un lucru care pe mine mă preocupă și dumneavoastră ar trebui să vă dea subiect de meditație este acesta: “Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?”(Matei 6:27) Adică, ce ai putea să faci tu în plus față de restul lumii, ca să devii mai interesant ca restul lumii?

Chiar dacă ai ajuns bogat, împărat sau ministru… tot mori!

Cum spune slujba parastasului? “Și m-am uitat în urma mea și am văzut oase goale și țărână…”, adică cimitirul. El se uită la groapă, la moarte și o contemplă: “Care-i ostașul, care-i săracul, care-i împăratul, care-i bogatul?”

O clipă și viața pe toate le rămâne!

Iar Solomon înțeleptul spune: “Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare? Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.” (Eccle. 1:2-9)

NICIUN COMENTARIU