21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 19:36
No menu items!

Klaus Iohannis solicitat „să dispună” față de George Maior pentru atitudinea față de Comisia „Alegeri 2009”

spot_img

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 i-a transmis, marți seară, o scrisoare președintelui Klaus Iohannis, prin care îl informează cu privire la refuzul ambasadorului George Maior, fost director SRI, de a răspunde la întrebările membrilor comisiei, a declarat președintele Comisiei, deputatul PSD Oana Florea.

Comisia parlamentară îi explică președintelui Klaus Iohannis că unii membri au considerat răspunsurile oferite de către ambasadorul George Maior ca fiind „nesatisfăcătoare pentru formarea unei opinii cu privire la întâlnirea din noaptea alegerilor din casa domnului Gabriel Oprea”, se arată în scrisoare.

În document, comisia îi cere șefului statului să analizeze stenograma ședinței la care a participat ambasadorul George Maior și „să dispună” conform prerogativelor.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a decis, pe 28 august, să îl informeze pe președintele României, Klaus Iohannis, referitor la faptul că fostul director al SRI ambasadorul George Maior a refuzat să răspundă întrebărilor forului.

Propunerea a fost făcută de deputatul PSD Liviu Pleșoianu și a fost adoptată cu șapte voturi pentru, două împotrivă și trei abțineri.

Valeriu Motoc