6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 6:14
No menu items!

Klaus Iohannis, mesaj pentru PSD, dat liberalilor

spot_img

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat voalat dezacordul față de PSD și față de Liviu Dragnea și, implicit, față de situația internă din acest partid, cu implicații directe pentru români, într-un mesaj transmis, cu ocazia Congresului PNL, prin consilierul său, Laurențiu Ștefan.

Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor, cu ocazia congresului unde ăși aleg conducerea partidului, că își dorește în România partide puternice în care democraţia internă să fie reală, în care să existe dezbatere, iar toate resursele valoroase să fie folosite la potenţialul lor maxim.

„Îmi doresc, preşedintele Iohannis îşi doreşte acest lucru, ca toată energia să se transforme în zilele, lunile şi anii viitori în proiecte pentru România şi pentru cetăţenii acestei ţări. România are nevoie, astăzi, mai mult ca oricând, de partide puternice. Prin partid puternic nu înţeleg însă un partid unde liderul său este puternic, ci un partid unde democraţia internă este reală, unde există dezbatere, unde toate resursele valoroase ale partidului sunt folosite la potenţialul lor maxim. Un partid puternic înţelege preocupările, grijile, nevoile şi aspiraţiile electoratului său şi răspunde articulând programe şi politici publice eficiente şi responsabile. Un partid puternic oferă în acelaşi timp cetăţenilor o viziune pentru România, arată clar de ce vrea puterea şi ce va face cu ea, un partid puternic va convinge imediat că exercită puterea nu pentru liderii săi sau pentru apropiaţii lor, ci pentru cetăţeni şi comunităţile lor, pentru a întări postura României în plan regional, european şi în lume”, afirmă Iohannis în mesajul transmis, potrivit consilierului prezidenţial. 

Klaus Iohannis se află la Sibiu, pentru a participa, împreună cu premierul luxemburghez, Xavier Bettel, la manifestările prilejuite de împlinirea a zece ani de la momentul „Luxemburg – Sibiu – Capitale Europene ale Culturii”.

Valeriu Motoc