Klaus Iohannis, întâlnire cu Mugur Isărescu. Premierul Viorica Dăncilă merge vineri la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi cu prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

“Întâlnire cu conducerea Băncii Naţionale a României. La întâlnire vor participa domnul Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, şi domnul Florin Georgescu, Prim-viceguvernatorul BNR”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Întâlnirea este programată pentru ora 12.00.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire, vineri, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, cu premierul Viorica Dăncilă, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a declarat, luni, că va fi mediator între Guvern şi Banca Naţională a României, urmând să invite cele două părţi la Cotroceni. 

În replică, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că Guvernul colaborează cu Banca Naţională a României (BNR), astfel că nu e nevoie de o mediere – oferită de preşedintele Klaus Iohannis – între cele două instituţii. „Nu e un război între BNR şi Guvern. Noi colaborăm – asta nu înseamnă că nu ne mai şi criticăm între noi. Nu cred că e nevoie să avem şi o astfel de discuţie, există o relaţie între cele două instituţii”, a spus Eugen Teodorovici.

R.D.

NICIUN COMENTARIU