20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:50
No menu items!

Kelemen Hunor, aplaudă retragerea PCM din cursa electorală

spot_img

Liderii UDMR au decis să meargă singuri în alegerile parlamentare, refuzând orice alianţă preelectorală. Drept urmare, Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) anunţau, cu surle şi trâmbiţe, că vor intra şi ele în cursa electorală. Astfel, maghiarii puteau rata intrarea în parlament, fiind posibil ca niciunul dintre cele trei partide să nu treacă pragul de 5%. Spre norocul liderilor UDMR, PCM a anunţat miercuri că se retrage din copetiţie, decizie salutată de preşedintele Kelemen Hunor.

Liderul UDMR salută decizia PCM de a nu mai candida la parlamentare. “Decizia este de salutat. Liderii PCM au ajuns la concluzia că nu vor intra în această competiție, ținând cont de rezultatul din iunie, unde au avut în jur de 40 mii de voturi și ținând cont de faptul că orice vot pierdut care nu se transformă în mandat, va însemna o reprezentare parlamentară mai slabă, mai slăbită și nu avem nevoie de așa ceva. Deci din acest punct de vedere, ideea și decizia PCM-ului este de salutat”, a spus Kelemen Hunor. În schimb, el a ţinut să precizeze că partidul condus de Laszlo Tokes (PPMT) nu are nicio șansă să intre în Parlament, ei dorindu-şi doar să creeze probleme Uniunii.

”PPMT-ul va intra în competiție, nu știu exact cu câți deputați, cu câți senatori. Ei au obținut mai puține mandate, mai puține primării decât PCM-ul, tot în jur de 40-45 mii de voturi au avut, dar ei nu mai țin cont de rezultatul alegerilor din iunie, pentru ei contează mai mult să ne creeze nouă probleme și să avem o reprezentare parlamentară mai slabă și în niciun fel nu se gândesc la altceva, fiindcă ei cu 40 mii voturi, hai să spunem că vor abține 45 mii voturi, la nivel național, pentru că aceste 40-45 mii voturi au fost obținute în toate județele în care au candidat, în toate localitățile, nu concentrate”, a completat preşedintele UDMR. (A.M)