11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:05
No menu items!

Julian Assange candidează pentru un loc în Senatul australian

spot_img

Julian Assange candidează pentru un loc în Senatul australian

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a găsit soluţia de a ieşi din Ambasada Ecuadorului la Londra, unde este refugiat de opt luni: trebuie să fie ales în camera superioară a parlamentului australian.

Dacă va câștiga un loc în Senat, “Departamentul american de Justiţie nu va dori să provoace o bătălie diplomatică internaţională”, afirmă Assange.

Un partid WikiLeaks este în curs de formare în Australia, cu un comitet naţional de zece persoane şi candidaţi pentru alegerile din 14 septembrie, iar Assange va candida pentru statul Victoria.

Australianul de 41 de ani, urmărit în justiţie în Suedia sub acuzaţii de viol, pe care le neagă, s-a refugiat în vara lui 2012 în Ambasada ecuadoriană la Londra, temându-se de extrădare în SUA, unde riscă pedeapsa cu moartea pentru publicarea a mii de telegrame diplomatice confidenţiale. Ecuadorul i-a acordat azil politic, însă Marea Britanie, care intenţionează să aplice mandatul de arestare suedez, a avertizat că, Assange va fi arestat dacă părăseşte reprezentanţa diplomatică.

Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, 
la puţin timp după realegerea sa de duminică, a făcut apel la găsirea unei “soluţii rapide” pentru Julian Assange.

A.V.